Fila de calendar 1 decembrie
Publicat de , 1 decembrie 2014, 05:00
Semnificatia zilei de 1 decembrie 2014
Evenimente interne
– “Ziua Naţională a României” (Marea Adunare Naţională, din 18.XI/1.XII.1918, a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, „adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, decretează Unirea acestor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România”); sărbătorită ca Zi naţională a României pentru prima dată în anul 1990, pe baza Legii adoptate de cele două Camere ale Parlamentului (la 15.VII.1990); cu prilejul acestei prime sărbătoriri s-a desfăşurat, la Alba Iulia, o şedinţă solemnă a Legislativului. NOTĂ: În timpul dictaturii comuniste Ziua naţională se sărbătorea la 23 august (data când, în 1944, România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei)
– 1544: Se deschidea la Braşov primul liceu în cadrul căruia învăţământul se baza pe principii umaniste
– 1864, 1/13: Apare Decretul privind înfiinţarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, al cărei capital era rezultat din depuneri judiciare şi administrative, din fonduri comunale neutilizate şi cauţiuni, precum şi din depunerile particularilor; primul director a fost Enrik Winterhalder
– 1869: S-a născut actorul Ion (Iancu) Brezeanu (m. 1940). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1868
– 1882: S-a născut Giorge Pascu (prenumele la naştere: Gheorghe), lingvist, istoric literar şi folclorist (m. 1951)
– 1892: S-a născut prozatorul Cezar Petrescu; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1961)
– 1911: S-a născut prozatorul Ieronim Şerbu (pseudonimul lui Afon Herz Erick); împreună cu Dan Petraşincu a fondat revista „Discobolul” (1932) (m. 1972)
– 1912, 1/14: Are loc Adunarea de constituire a Federaţiei Societăţilor Sportive din România/FSSR (din 1929, Uniunea Federaţiilor de Sport din România/UFSR), primul organ central de conducere şi îndrumare a întregii mişcări sportive; preşedinte, regele Ferdinand I (membru-fondator)
– 1917: S-a născut dirijorul de cor Ion Vanica; fondatorul şi primul dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române (m. 1981)
– 1918: S-a născut (la Volintiri/Cetatea Albă, azi în Ucraina) Ludmila Ghiţescu, poetă şi prozatoare (m. 1991)
– 1919: Se formează guvernul de „bloc parlamentar” condus de Alexandru Vaida Voievod, primul guvern de coaliţie din istoria interbelică a României, grupând reprezentanţi ai partidelor din vechea Românie şi ai noilor provincii româneşti unite cu Ţara
– 1919: Deschiderea primei stagiuni a Teatrului Naţional din Cluj, cu spectacolul „coupé” „Se face ziuă” şi „Poemul Unirii”, semnat de dramaturgul Zaharia Bârsan, primul director al teatrului (Teatrul a luat fiinţă la 18 august 1919, în urma unei hotărâri a Consiliului Dirigent Român de la Sibiu; la 1 decembrie, la un an de la înfăptuirea Marii Uniri, pe scena Teatrului Naţional din Cluj are loc primul spectacol în limba română)
– 1927: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban (m. 1984)
– 1931: S-a născut Johnny Răducanu, pianist, compozitor şi interpret de jazz (m. 2011)
[youtube height=”HEIGHT”http://www.youtube.com/watch?v=SGlX0aScvJ0 width=”WIDTH”]PLACE_LINK_HERE[/youtube]
– 1934: S-a născut poeta Florenţa Albu (m. 2000)
– 1934: S-a născut actorul, scenaristul şi scriitorul Ştefan Radof (m. 2012)
– 1938: S-a născut actorul Valeriu (Doru) Popescu; stabilit în Franţa din 1970, revine în ţară în 1995 (m. 2005)
– 1945: S-a născut fostul handbalist Ghiţă Licu; a făcut carieră la Dinamo mai întâi ca jucător şi apoi ca antrenor. De la Dinamo a fost convocat în echipa naţională, cu care a câştigat două titluri mondiale în 1970 şi 1974, dar şi medaliile olimpice, de bronz, la Munchen în 1972, şi de argint, la Montreal, în 1976 (m. 2014)
– 1946: Regele Mihai I deschide personal, printr-un mesaj oficial, lucrările Parlamentului unicameral constituit în urma alegerilor din 19.XI.1946; Opoziţia democrată a refuzat să participe la lucrări (deoarece activitatea politică şi de propagandă electorală a acesteia fusese limitată, anihilată sau obstrucţionată de autorităţile comuniste, care au falsificat alegerile)
– 1948: Prin Decretul 358, publicat în Monitorul Oficial 281/1.XII.1948, se dispunea „revenirea comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român”; în fapt era vorba de desfiinţarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (decretul a fost abrogat la 31.XII.1989)
– 1948: A murit Mihail Chirnoagă, prozator şi critic literar (n. 1913)
– 1949: A luat fiinţă Orchestra Populară Radio; fondator, dirijor și prim-solist violonist a fost Ion Luca-Bănățeanu. Formaţia, alcătuită iniţial dintr-un număr de 12 membri, selectaţi dintre cei mai valoroşi instrumentişti din întreaga ţară, a ajuns în prezent la 14, având posibilitatea să abordeze un repertoriu foarte larg; celebritatea acestei formaţii se datorează şi dirijorilor care, de-a lungul timpului, şi-au legat numele de această orchestră, valoroşi profesionişti ai domeniului, care au repurtat succese la pupitrul Orchestrei Populare Radio: George Vancu, Victor Predescu, Nicu Stănescu, Ion Luca-Bănăţeanu, Radu Voinescu, Marius Olmazu, Paraschiv Oprea, în prezent fiind dirijată de Adrian Grigoraş
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]http://www.youtube.com/watch?v=IMjZ1hlmDWo[/youtube]
– 1960: S-a născut soprana Leontina Văduva (numele la naștere Liliana Ciobanu); stabilită în Franţa, ţară care i-a acordat, în 1999, Legiunea de Onoare pentru Merite Artistice
– 1960: A murit compozitorul, profesorul şi dirijorul Ion Vasilescu (n. 1903)
– 1963: Guvernele român şi britanic decid ridicarea legaţiilor lor, de la Londra şi Bucureşti, la rangul de ambasadă (relaţiile diplomatice româno-britanice au fost stabilite la 20.II.1880, la rangul de legaţie; întrerupte la 15.II.1941, în timpul celui de-al doilea război mondial, şi reluate la 15.II.1946, la rangul de reprezentanţă; la 15.II.1947 reprezentanţele celor două ţări au fost ridicate la rangul de legaţie)
– 1968: A murit compozitorul, baritonul și regizorul de operă Nicolae Bretan (n. 1887)
– 1975: A murit Mihail Bârcă, dirijor, compozitor şi profesor (n. 1888). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 1 octombrie 1973
– 1977: A murit Petre Constantinescu-Iaşi, istoric (specialist în istoria modernă şi contemporană a României; autor de studii în domeniul bizantinologiei, al legăturilor istorice şi culturale dintre români şi popoarele vecine), om politic în perioada comunistă (a ocupat funcţii importante în aparatul de stat); membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1892)
– 1989: A murit Ion Roman, istoric literar, editor şi traducător (din literatura germană) (n. 1917)
– 1994: A murit compozitorul şi profesorul Mircea Chiriac (n. 1919)
– 1995: Începe să emită postul privat de televiziune PRO Tv; lansarea oficială a postului a avut loc la Palatul Parlamentului, unde au participat oameni politici români, precum şi investitori din Statele Unite
– 1995: A murit József Méliusz, poet, traducător şi publicist de limbă maghiară din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1909)
– 1997: A murit Ştefan-Marius Milcu, medic, biolog şi antropolog; creatorul endocrinologiei moderne în România; considerat pionier al aplicării izotopilor radioactivi în endocrinologie; membru titular al Academiei Române din 1948, vicepreşedinte al acestui for între anii 1963 – 1974 (n. 1903)
– 2008: A murit Aurel Vernescu, triplu medaliat olimpic la kaiac şi port-drapel al României la ediţiile din 1964, 1968 şi 1972 ale Jocurilor Olimpice; a obţinut două medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo (1964), în probele kaiac 1 – 500 m şi kaiac 4 – 1000 m.; s-a clasat pe locul doi la München (1972), în proba de k4 – 1000 m, fiind considerat unul dintre cei mai buni kaiacişti ai României din toate timpurile (n. 1939)
– 2011: Societatea Română de Radiodifuziune a relansat oficial Radio Chişinău în Republica Moldova, de Ziua Naţională a României; SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova, suma investită fiind de 1.500.000 de lei. NOTĂ: Postul „Radio Basarabia” de la Chişinău (primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune) a fost inaugurat oficial la 8.X.1939, prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Iaşi, şi a emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică
– 2011: A murit regizorul de film şi scenaristul Andrei Blaier (n. 1933)
– 2011: A murit Leon Volovici, istoric literar israelian, originar din România; s-a stabilit în Israel în 1984 (n. 1938)
– 2012: A murit cineastul Dumitru Călugăru; a realizat peste o sută de filme de scurt metraj şi documentare (n. 1949)
– 2013: Televiziunea Română a reluat transmisia programelor în Republica Moldova. TVR a lansat grila pentru Republica Moldova, după rezolvarea, pe cale amiabilă, a problemelor de natură juridică dintre cele două părţi, prin semnarea, la 12 septembrie 2013, a Acordului de soluţionare amiabilă a Cererii nr. 36398/08; TVR a lansat în data de 1 noiembrie 2014, “Telejurnal Moldova”, un program de știri dedicat exclusiv telespectatorilor din Republica Moldova. Jurnalul de știri este unul generalist și cuprinde informații din România și din Republica Moldova, relevante pentru telespectatorii moldoveni
Evenimente externe
– Viena: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) organizează, la sediul său, Conferinţa internaţională asupra Protecţiei împotriva Radiaţiilor Profesionale (1 – 5 dec.)
– „Ziua Mondială de Luptă împotriva SIDA”; se marchează la iniţiativa participanţilor la Conferinţa mondială privind SIDA, desfăşurată la Londra, în 1988; în iunie 1981, cercetătorii din Statele Unite au raportat primul pacient cu Sindromul Imunodeficienţei dobândite (SIDA), în câţiva ani, epidemia SIDA răspândindu-se în toată lumea. Tema din acest an este “Focus, Partner, Achieve: An AIDS-free Generation”
– Ziua Naţională a Republicii Centrafricane; aniversarea proclamării republicii – 1958
– 1709: S-a născut Franz Xaver Richter, compozitor şi dirijor german de origine cehă (m. 1789)
– 1709: A murit Abraham a Sancta Clara, scriitor austriac, precursor al romantismului baroc și unul dintre primii fabuliști de limbă germană (n. 1644)
– 1716: S-a născut sculptorul francez Étienne-Maurice Falconet (m. 1791)
– 1729: La această dată a fost botezat compozitorul italian Giuseppe Sarti (m. 1802)
– 1743: S-a născut chimistul german Martin Heinrich Klaproth, unul dintre pionierii chimiei analitice; a descoperit zirconiul şi uraniul (1789), cromul (1792), titanul (1795) şi ceriumul (1803) (m. 1817)
– 1761: S-a născut, la Strasbourg/Franţa, Marie Tussaud (pe numele adevărat Marie Grosholtz), fondatoarea renumitului „Muzeu al figurilor de ceară” din Londra, ce-i poartă numele (m. 1850)
– 1800: Washington-ul devine capitala Statelor Unite ale Americii; pe baza unei Legi adoptate de Congresul SUA la 16.VII.1790, începe construcţia unui oraş menit să devină capitală a SUA (este pentru prima dată în istorie când un oraş este înălţat cu destinaţia expresă de a fi capitală); în 1800, instituţiile guvernamentale sunt mutate de la Philadelphia (capitală a SUA între anii 1790 şi 1800) în noul oraş, care primeşte numele primului preşedinte al SUA, Washington
– 1866: A murit George Everest, militar şi geodez britanic; conducător al Serviciului geodezic al Indiei (din 1823); numele lui a fost dat celui mai înalt vârf de pe Pământ, din masivul Chomolungma/Munţii Himalaya (n. 1790)
– 1867: S-a născut Ignacy Mościcki, fizician şi om politic polonez; autorul unei importante invenţii, condensatorul electric (1904); preşedinte al R. Polone în perioada iunie 1926 – septembrie 1939; membru de onoare străin al Academiei Române din 1937 (m. 1946)
– 1873, 1/13: S-a născut Valeri Iakovlevici Briusov, poet, prozator, dramaturg, translator, critic și istoric rus; a fost unul din principalii reprezentanți au curentului simbolist din literatura rusă (m. 1924)
– 1925: S-a născut biochimistul american Martin Rodbell; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1994, împreună cu conaţionalul său Alfred Gilman (m. 1998)
– 1935: S-a născut Woody Allen, scenarist, regizor şi actor american de film
– 1959: Semnarea Tratatului Antarctic; documentul reprezintă o înţelegere internaţională care stabileşte drepturi şi obligaţii juridice privind cooperarea paşnică în zonă (a intrat în vigoare la 23.VI.1961; România a aderat la Tratatul Antarctic în anul 1971)
– 1962: A murit Henri Wallon, psiholog şi pedagog francez; specialist în psihologia infantilă; în studiile sale s-a aplecat îndeosebi asupra evoluţiei psihice a copilului, a genezei conştiinţei şi gândirii acestuia, ca şi asupra rolului societăţii în dezvoltarea personalităţii sale; membru corespondent străin al Academiei Române din 1957 (n. 1879)
– 1973: A murit David Ben-Gurion, om politic israelian; unul dintre întemeietorii statului Israel (întâiul premier al Guvernului, între anii 1948 şi 1953; respectiv, 1955 şi 1963); el este cel care a rostit declaraţia de independenţă de la 14 mai 1948 (n. 1886)
– 1997: A murit muzicianul Stephane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (n. 1908)
– 2006: A murit Claude Jade, actriță franceză (n. 1948)
– 2009: A intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona (document menit să reformeze instituţiile Uniunii Europene); cunoscut în faza de proiect ca Tratatul de Reformă, acesta înlocuieşte proiectul de Constituţie Europeană (respins prin referendumuri, în 2005, de electoratele francez şi olandez); textul Tratatului s-a finalizat pe 19 octombrie 2007, în urma unui summit neoficial desfăşurat la Lisabona (de unde şi numele), şi a fost semnat de către reprezentanţii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene la 13 decembrie acelaşi an; Tratatul a fost ratificat de Parlamentele statelor membre ale UE (ultima ţară care a ratificat Tratatul a fost Cehia, la 3 noiembrie 2009); printre cele mai importante prevederi ale Tratatului se numără: UE are responsabilitate juridică; funcţia de preşedinte al Consiliului European devine una permanentă (nu rotativă); acesta (numit preşedinte al Uniunii) are un mandat de doi ani şi jumătate; este înfiinţată funcţia de ministru de externe al Uniunii, dotat cu un aparat diplomatic propriu – 5 ani
– 2011: A murit scriitoarea germană Christa Wolf, cea mai cunoscută romancieră din fosta RDG (n. 1929)