Liviu Dragnea: Preşedintele Iohannis a ales stabilitatea prin desemnarea Vioricăi Dăncilă
Publicat de gabrielarotaru, 17 ianuarie 2018, 19:00
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri că preşedintele Klaus Iohannis a ales stabilitatea prin desemnarea Vioricăi Dăncilă în funcţia de prim-ministru.
‘Preşedintele a acceptat, aşa cum aţi văzut, propunerea noastră şi a desemnat-o pe doamna Viorica Dăncilă pentru funcţia de prim-ministru al Guvernului României. Preşedintele a ales stabilitatea în ciuda presiunilor partidelor din Opoziţie şi a altora de a refuza propunerea PSD şi îi mulţumim pentru asta şi apreciem în mod deosebit. Intrarea într-o criză politică ar fi fost un lucru grav pentru România, preşedintele a vrut să evite asta. PSD va guverna, împreună cu ALDE, în baza mandatului obţinut prin votul românilor, pentru a îndeplini programul de guvernare şi pentru a împlini aşteptările românilor‘, a afirmat Dragnea într-o declaraţie de presă susţinută alături de premierul desemnat Viorica Dăncilă la Parlament.
El a felicitat-o pe Viorica Dăncilă pentru desemnare şi i-a urat succes. ‘Am încredere în dumneaei pentru că este o doamnă decentă, agreabilă şi foarte competentă‘, a adăugat Dragnea. (Agerpres/ FOTO revista22.ro)