Iaşi: Municipalitatea ia măsuri pentru menţinerea funcţionalităţii oraşului în condiţii de vreme severă
Publicat de Andreea Drilea, 18 ianuarie 2018, 06:37
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a dispus tuturor direcţiilor şi societăţilor comerciale din subordinea municipalităţii să ia, în regim de urgenţă, toate măsurile necesare pentru menţinerea funcţionalităţii oraşului, dată fiind succesiunea de avertizări meteorologice de vreme severă în municipiul Iaşi, de cod galben de ploaie, lapoviţă şi polei.
Primarul Mihai Chirica a declarat miercuri seara că echipele Citadin SA acţionează în prezent cu 32 de utilaje speciale, pe 11 trasee, acoperind toate arterele importante din oraş şi insistând în special pe zonele înalte şi de pantă din Copou, Bucium, Iaşi – Voineşti – Calea Galăţii, Tătăraşi – Aeroport şi Moara de Vânt.
Potrivit sursei citate, în cursul acţiunii de deszăpezire de miercuri seara s-au utilizat 168 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitori, patru tone de material antiderapant preparat şi 12 tone de clorură de calciu.
‘Am cerut ca numărul utilajelor Citadin SA care vor acţiona în această noapte să fie suplimentat, iar ritmul intervenţiilor să fie accelerat. În prezent, în stocurile Citadin SA mai sunt 2.213 tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitori, 360 de tone de material antiderapant preparat, 78 de tone de clorură de calciu şi 17.000 de litri de motorină. Pentru întregul sezon rece Citadin SA are la dispoziţie 108 utilaje şi autovehicule, cu aproape 20 mai multe decât anul trecut, şi are contracte semnate pentru 7.000 tone de sare, 3.000 tone de clorură de calciu şi 2.000 tone de nisip’, a declarat primarul Mihai Chirica.
Potrivit acestuia, angajaţii de Salubris SA intervin cu opt utilaje şi opt echipaje pe tot atâtea trasee din oraş, acestea acoperind trotuarele, aleile pietonale şi pasajele. Edilul-şef a dispus ca Salubris SA să îşi înteţească eforturile spre dimineaţă, să acorde atenţie şi zonelor din cartiere şi să nu neglijeze trecerile de pietoni.
Echipele Servicii Publice SA au intervenit şi vor continua să intervină în zonele de versanţi – Ţicău, Bucium, Galata şi pe punţile pietonale, pe şase centre de activitate, pe care acţionează nouă utilaje.
‘Am cerut reprezentanţilor societăţii să cureţe zăpada de pe aleile din cimitire şi parcuri şi spaţii verzi şi să aibă în vedere curăţarea de zăpadă a vegetaţiei pentru a preveni ruperea şi prăbuşirea crengilor’, a declarat primarul Iaşiului.
Compania de Transport Public SA a intervenit şi va continua să intervină şi în această noapte cu şapte utilaje şi va acorda atenţie maximă peroanelor, staţiilor şi refugiilor pentru călători. De asemenea, reprezentanţii societăţii vor supraveghea permanent macazele, iar patru tramvaie vor circula permanent în această noapte pentru a preveni blocarea căii de rulare.
În cursul dimineţii de joi Compania de Transport Public SA va scoate la stradă toată flota de mijloace de transport corespunzătoare acestei perioade, respectiv, 114 autobuze şi 84 de tramvaie.
‘Poliţia Locală a fost şi ea prezentă cu astăzi cu 19 patrule, iar în această noapte va trimite la stradă 11 patrule, care vor monitoriza întreaga reţea stradală din municipiu, pentru a dirija traficul, dar şi pentru a semnala celorlalte direcţii şi societăţi ale municipalităţii problemele observate. De asemenea, poliţiştii locali vor identifica persoanele fără adăpost aflate în dificultate şi, dacă este cazul, le vor conduce la adăpostul Direcţiei de Asistenţă Comunitară din str. C.A. Rosetti. Nu au fost raportate avarii pe magistrale sau pe reţelele secundare de distribuţie a apei calde şi căldurii. În stocurile Veolia Energie SA mai sunt circa 98.000 de tone de cărbune, suficient până la finele sezonului rece, iar consumul mediu zilnic în această perioadă este de circa 900 de tone. Am cerut tuturor direcţiilor şi societăţilor comerciale din subordine ca în dimineaţa zilei de joi să acorde o atenţie deosebită zonelor unităţilor de învăţământ şi spitalelor care funcţionează în regim de gardă şi, dacă este cazul, să intervină şi în curţile acestor instituţii’, a declarat primarul Mihai Chirica.
De asemenea, edilul a cerut membrilor Comandamentului de Iarnă să se asigure că drumul spre Aeroport va rămâne circulabil şi, de asemenea, să monitorizeze şi starea drumurilor naţionale care traversează municipiul pentru a transmite autorităţilor competente eventualele probleme semnalate. Primarul a mai dispus ca ca Agenţia de Protecţie a Mediului şi Garda de Mediu să fie notificate că, inclusiv în zonele de măsurare a indicilor de mediu, va trebui utilizat material antiderapant cu săruri şi nisip, conform reglementărilor naţionale.
Problemele legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.236.000. Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale este disponibil numărul de telefon al Salubris SA 0232.270.223. De asemenea, Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium nr. 30 sau prin e-mail: politialocalais@yahoo.com.
(Comunicat de presă Primăria Iaşi)