Premier Viorica Dăncilă: Termenul de depunere a Formularului 600 a fost prelungit până la 15 aprilie
Publicat de gabrielarotaru, 31 ianuarie 2018, 11:44
Termenul de depunere a Formularului 600 va fi prorogat de la 31 ianuarie la 15 aprilie, a anunţat astăzi premierul Viorica Dăncilă.
‘Astăzi vom adopta o ordonanţă de urgenţă privind prorogarea termenului de depunere a Formularului 600 de la 31 ianuarie la 15 aprilie’, a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.
Ea a precizat că, în perioada următoare, va fi identificată ‘o soluţie permanentă’ cu privire la acest formular.
‘În perioada următoare, Ministerul Finanţelor Publice trebuie să identifice o soluţie permanentă, care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente, iar plata să se facă o singură dată pe an şi nu anticipat’, a afirmat Dăncilă. (Agerpres/ FOTO cotidianul.ro)