Sorin Dumitraşcu: lipsa de personal din sistemul penitenciar este una foarte gravă
Publicat de gabrielarotaru, 1 februarie 2018, 17:37
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu, a declarat, astăzi, la Vaslui, că lipsa de personal din sistemul penitenciar este una foarte gravă, iar guvernanţii nu au făcut nimic pentru îndreptarea acestei situaţii.
Liderul de sindicat a afirmat că declaraţiile făcute de Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la sfârşitul anului trecut, potrivit cărora ar fi urmat să fie plătite orele suplimentare ale angajaţilor din penitenciare şi să fie făcute angajări în sistem au rămas doar la nivel de promisiune.
Sorin Dumitraşcu a criticat faptul că atenţia guvernanţilor se îndreaptă mai mult către persoanele private de libertate, în timp ce drepturile angajaţilor din sistemul penitenciar sunt neglijate complet.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a mai spus că a informat din nou Ministerul Justiţiei cu privire la probeleme din sistem şi că, în cazul în care acestea nu se vor rezolva, se pregătesc proteste, urmând să se meargă până la blocarea activităţii în penitenciare. (Radio Iaşi/ Vasile Geles/ FOTO radioiasi.ro)