Tenis: Irina Begu, învinsă la Skt.Petersburg
Publicat de liviusuceveanu, 2 februarie 2018, 08:18
Irina Begu a fost învinsă de jucătoarea din Cehia Petra Kvitova, cu 3-6, 6-1, 1-6, în optimile de finală ale turneului de la Skt.Petersburg (Rusia), dotat cu premii de 733.900 de dolari.
Begu (27 ani, 37 WTA) a cedat după o oră şi 35 de minute în faţa fostului număr 2 mondial (27 ani, 29 WTA). Kvitova a reuşit un break în game-ul al IV-lea din primul set, iar asta a făcut diferenţa, cehoaica impunându-se cu 6-3.
Kvitova a avut o cădere inexplicabilă în actul secund, adjudecat clar cu 6-1 de Irina, după numeroase erori neforţate ale adversarei.
Petra Kvitova şi-a revenit, însă, în decisiv şi a dominat clar jocul, câştigând cu un sec 6-1.
A fost a treia victorie reuşită de Kvitova din tot atâtea dueluri cu Begu, după 7-5, 6-3 în sferturi la Madrid şi 6-3, 6-2 în turul al III-lea la Roland Garros, ambele în 2015.
(Agerpres/FOTO Libertatea.ro)