Iaşi: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” a stabilit data concursului de admitere din acest an
Publicat de gabrielarotaru, 7 februarie 2018, 16:30
Absolvenţii de liceu care vor să devină medici vor susţine pe 25 iulie a.c. examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie Gr.T.Popa din Iaşi.
Ivona Burduja, purtătorul de cuvânt al UMF Iaşi, a declarat că pentru sesiunea iulie înscrierile se fac în perioada 16-21 iulie, urmând ca miercuri, 25 iulie, candidaţii să susţină un test grilă cu durata de trei ore.
‘Metodologia proprie privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în UMF Iaşi în 2018 nu a suferit modificări faţă de cea de anul trecut. Clasificarea candidaţilor se va face în ordinea descrescătoare a mediei, în care o pondere de 90% va avea nota obţinută la testul grilă, iar 10% media de la bacalaureat’, a declarat Ivona Burduja.
Potrivit reprezentantului UMF Iaşi, pentru specializările Medicină şi Medicină Dentară disciplinele de concurs sunt manualul de Biologie clasa a XI-a (Anatomia şi Fiziologia omului) – obligatoriu şi la alegere manualul de Chimie Organică sau Fizică. Pentru specializarea Farmacie – Chimie Organică – obligatoriu şi Biologie Vegetală sau Biologie clasa a XI-a (Anatomia şi Fiziologia omului) – la alegere.
Pentru specializările: Asistenţă Medicală Generală, Tehnică Dentară, Nutriţie şi Dietetică- la alegere între Biologie clasa a XI-a (Anatomia şi Fiziologia omului) sau Chimie Organică.
Pentru specializarea Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare – Biologie clasa a XI-a (Anatomia şi Fiziologia omului)
Pentru specializarea Bioinginerie- la alegere între Matematică sau Biologie clasa a XI-a (Anatomia şi Fiziologia omului). (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)