Ascultă Radio România Iași Live

Senat: Propunerea audierii lui Liviu Dragnea – astăzi, pe ordinea de zi a Comisiei de apărare

Publicat de Andreea Drilea, 13 februarie 2018, 06:36

Propunerea audierii preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în Comisia de apărare a Senatului pe tema declaraţiilor legate de activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază va fi analizată marţi de această comisie.

Luni, liderul social-democrat a afirmat că este nevoie de o anchetă parlamentară atât în cazul activităţii SPP, cât şi în privinţa unor şefi din diverse instituţii, ‘care se pare că acţionează ilegal’.

Totodată, Dragnea a precizat că această comisie va fi înfiinţată la următorul plen reunit al Parlamentului. Referindu-se la o eventuală modificare a Legii privind organizarea şi funcţionarea SPP, Dragnea a spus: ‘Sub nicio formă nu vrem să luăm SPP de la preşedinte’.

Săptămâna trecută, Dragnea a spus că va merge la Comisia de apărare de la Senat pentru a fi audiat pe acest subiect.

Pe 29 ianuarie, Liviu Dragnea nu excludea posibilitatea existenţei unui scenariu vehiculat de presă şi analişti, conform căruia Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose ar fi avut ‘relaţii strânse cu persoane din zona serviciilor secrete’. Mai mult, el susţinea că vicepremierul Paul Stănescu este cel care a denunţat o propunere venită din partea lui Lucian Pahonţu, şef al SPP.

‘Şeful SPP-ului n-are de ce să interacţioneze cu premierul sau cu membri ai Cabinetului. (…) Este un coleg de-al nostru – de mine s-a ascuns – Paul Stănescu – probabil că de aia are şi probleme acum sau poate că este o simplă coincidenţă. El a spus în mai multe întâlniri publice în ţară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonţu, care a spus că nu vorbeşte în numele dumnealui – eu cred că vorbea doar în numele dumnealui – şi a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi că dumnealui să stea deoparte că o să fie protejat şi chiar o să ajungă preşedintele partidului. Dacă acelaşi tip de discuţie l-a avut şi cu Mihai Tudose sau cu Sorin Grindeanu, putem începe să avem explicaţii. Mi se pare un lucru foarte grav’, spunea preşedintele PSD.

Vicepremierul Paul Stănescu a confirmat ulterior aceste informaţii.

Pe 31 ianuarie, el a afirmat că Lucian Pahonţu i-a transmis printr-un ‘prieten’ că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va fi ‘executat’ şi că el ar putea prelua ‘şi partidul chiar’.

‘A venit un prieten la mine din partea unui înalt funcţionar al statului român, am înţeles că Pahonţu îl cheamă, şi mi-a spus următorul lucru: să-mi transmită la două săptămâni după ce am fost numit vicepremier, ministru al Dezvoltării, că e foarte bine să colaborez, pentru că o să am protecţie, pentru că Liviu Dragnea va fi executat până în martie cel târziu şi că eventual eu aş putea să preiau şi partidul chiar’, a povestit Stănescu la Parlament.

(Agerpres/FOTO arhivă romaniatv.net)

Etichete:
Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 10:22

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut pe economie, începând cu 1 ianuarie 2025, a fost publicată în Monitorul Oficial....

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial
Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 10:16

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat vineri că procesul de renumărare a voturilor exprimate în primul...

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 09:24

Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România

Organizația Democracy Reporting International a publicat un raport prin care subliniază elemente de mascare a identității și comportament...

Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România
Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:40

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP

Rezultatele alegerilor parlamentare de duminică vor putea fi urmărite în timp real, la fel ca la primul tur al alegerilor prezidenţiale,...

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:09

Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie

31 de partide şi alianţe şi 19 organizaţii ale minorităţilor naţionale participă la cursa electorală pentru noul Parlament pe 1 decembrie....

Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:04

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii organizate în ţară, pentru a alege viitorii...

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:00

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă

Românii din diaspora sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne, pentru a-şi desemna reprezentanţii în noul Legislativ, votarea...

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă
Naţional joi, 28 noiembrie 2024, 20:34

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor

Biroul Electoral Central a adoptat, joi, o decizie privind modul în care va fi soluţionată solicitarea Curţii Constituţionale de reverificare...

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor