Universităţile publice din Iaşi lansează strategia comună de promovare a ofertei educaţionale
Publicat de gabrielarotaru, 26 februarie 2018, 17:39
Cele cinci universităţi publice din Iaşi vor avea din acest an o strategie comună de promovare a ofertei educaţionale ce va fi implementată cu sprijinul Primăriei Municipiului.
Absolvenţii de clasa a 12-a vor avea la dispoziţie o săptămână pentru a consulta programele de studii ale universităţilor ieşene.
Astfel, în perioada 21- 25 aprilie instituţiile de învăţământ superior vor organiza „Zilele porţilor deschise”.
În acea perioadă, din zona gării mari, la intervale orare cuprinse între 60 şi 90 de minute vor pleca autobuze către campusurile universitare şi zonele academice ale Iaşiului, după cum a precizat primarul Mihai Chirica:
Elevii din alte judeţe care vor dori să cunoasă oferta universitară a Iaşului vor beneficia de un card de transport gratuit.
Ordonatorul de credite al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Mihaela Onofrei, a adăugat că în municipiu vor fi instalate mai multe puncte de informare:
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, Viorel Scripcariu, a adăugat că în acea perioadă, pentru absolvenţii de liceu, fiecare universitate va organiza şi evenimente separate care vor pune în valoare ofertele educaţionale.
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/ FOTO adevarul.ro)