„Săraci” în comparaţie cu strămoşii (VIDEO: filmare la Cîmpuri/județul Vrancea)
Publicat de nicolaetomescu, 27 februarie 2018, 15:40
Ion Roată (născut în 1806, satul Velnița – comuna Câmpurile de Sus, astăzi Câmpuri/județul Vrancea, fostul ținut și fostul județ Putna), țăranul intrat în istorie şi plămădit drept personajul poveștii lui Ion Creangă, a existat în realitate (nu era un moş, ci un bărbat în putere)…
La alegerile din 1857 a fost ales, cu unanimitate de voturi, deputat al judeţului Putna în Divanul ad-hoc al Moldovei; urmărea să facă auzită vocea vrâncenilor care doreau Unirea, înlăturarea „boierismului” şi împroprietărirea. Ion Roată a fost cel care aducea (1857), în Divan, „Propunerea deputaţilor săteni” (jalbă în care erau descrise suferinţele ţărănimii din Moldova). După încheierea lucrărilor Adunării ad-hoc a Moldovei a continuat să propage ideile unioniste, fiind arestat și trimis, sub escortă, la Focșani; de acolo a fost eliberat și trimis la Câmpuri – sub chezășia consătenilor (nevoit, totuși, să părăsească satul natal și să se mute la Gura Văii). La 5 februarie 1859, venea la Focșani pentru cunoscuta întâlnire cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza. După Unire, implicat în viața comunei, ales în județul sătesc, militează pentru înființarea școlii din localitate; semnează, ca președinte, cu parafa „Ion Roată” alegerea primarului din comună. Tot contextul istoric i-a readus și drepturile: a fost numit în comisia care se ocupa cu împroprietărirea clăcașilor (în lipsa unui inginer, participa la împărţirea, către ţărani, a loturilor de pământ). Și-a dus, până la sfârșit, viața simplă și grea de țaran, cap al unei familii numeroase…
Cunoscut și sub numele de Moș Ion Roată, a murit în 20 februarie 1882, la vârsta de 76 de ani. Cu doi ani înainte, prefectul de Putna îi trimitea o scrisoare lui Kogălniceanu în care i-a mărturisit că Ion Roată a ajuns la sapă de lemn. Oare cum privea zilele în care viaţa devenise o povară? Cândva, timpul i se părea infinit; fusese călător printr-o lume în prefacere; crezul dedicat ţării și neamului i-a adus grija lui Dumnezeu şi un mormânt…
Nicolae Tomescu
doctor în istorie, redactor-șef Radio Iași