La aniversarea celor 90 de ani, Valentin Gheorghiu revine pe scena Sălii Radio
Publicat de , 14 martie 2018, 15:13
Maestrul Valentin Gheorghiu revine la Sala Radio, vineri, 16 martie, de la ora 19:00, într-un concert de excepţie alături de pianista Roxana Gheorghiu şi de Orchestra Naţională Radio.
La pupitrul dirijoral se va afla dirijorul Philip Mann, un nume în plină afirmare pe scena muzicală internaţională, după ce a fost dirijor asistent la orchestre prestigioase, ca Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, la Filarmonica din Viena şi la Filarmonica din Berlin.
Prezenţa lui Valentin Gheorghiu pe scena Sălii Radio precede cu doar 5 zile aniversarea celor 90 de ani de viaţă ai maestrului, iar asta se întâmplă în anul în care Radioul public împlineşte şi el 9 decenii de existenţă. Concertul de vineri se va deschide cu două lucrări de Mozart: uvertura la opera Così fan tutte şi Concertul nr. 10 în mi bemol major pentru două piane şi orchestră. În partea a doua, orchestra va interpreta Simfonia nr. 9 în do major de Fr. Schubert.
Valentin Gheorghiu s-a remarcat ca un excepţional pianist şi compozitor, colaborând cu nume importante ale vieţii muzicale, alături de care a evoluat în Austria, Franţa, Germania, Statele Unite, Elveţia, Italia, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Canada, Spania sau Japonia. A fost distins cu numeroase premii obţinute în competiţii internaţionale dedicate pianului. În prezent este membru al juriului în concursurile P. I. Ceaikovski, Van Cliburn, Fr. Chopin, A. Rubinstein, L. van Beethoven, R. Schumann şi J. S. Bach.
Cu o activitate muzicală care denotă o atentă preocupare nu doar pentru latura concertistică, ci şi pentru cea a muzicii de cameră, Roxana Gheorghiu s-a format la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a urmat studii universitare şi de masterat cu pianistul Gabriel Amiraş, desăvârşindu-şi formarea artistică la Weimar. A efectuat turnee în Italia, Luxembourg, Ungaria, Polonia, Spania, Rusia, Grecia ş.a, a obţinut titlul de doctor în muzică şi este cadru didactic al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.
Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.