(UPDATE) Vaslui: Un bărbat a fost împuşcat mortal de un poliţist
Publicat de , 15 martie 2018, 15:20
UPDATE, 15:15 – Bărbatul împuşcat în cap de un poliţist, la Vaslui, a decedat! Potrivit primelor informaţii, arma unuia dintre oamenii legii s-ar fi descărcat accidental.
Un bărbat a fost împuşcat accidental în cap de un poliţist care îl urmărea, în urma unor informaţii că acesta se afla la volanul unei maşini deşi avea permisul de conducere suspendat, conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta, a spus că incidentul s-a petrecut în zona industrială a municipiului Vaslui, rănitul fiind preluat de un echipaj medical.
‘Bărbatul aflat la volanul unui autoturism, la vederea maşinii de poliţie a efectuat manevra de mers înapoi, după care a coborât din maşină şi a încercat să fugă. Colegul nostru a mers după bărbat şi l-a somat să se oprească, avertizând că va face uz de armă. La un moment dat, bărbatul a fost prins de umeri pentru a fi imobilizat de poliţist, moment în care arma s-a declanşat accidental, rănindu-l pe bărbat în zona capului’, a declarat Silvia Manta.
Bărbatul în cauză, avea 26 de ani şi era din comuna Puşcaşi, judeţul Vaslui. El fusese condamnat pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi conducere fără permis. Totodată, la data de 12.10.2017 a provocat un accident rutier, fără victime. I s-a întocmit un dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, acest dosar fiind în lucru.
În cauză, se efectuează cercetari, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Un bărbat din Vaslui a fost împuşcat în cap de un poliţist. Din primele cercetări arma s-ar fi descărcat accidental.
Potrivit primelor informaţii, oamenii legii au somat, în trafic, o persoană care conducea un autotursim, să oprească maşina.
Bărbatul nu a dat curs solicitării, iar la un moment dat a oprit autovehiculul, a părăsit maşina şi a fugit.
Poliţiştii l-au urmărit şi l-au prins, iar în momentul în care au încercat să-i pună cătuşele, arma unuia dintre poliţişti s-ar fi descărcat accidental, rănindu-l la cap.
În acest moment se fac cercetări pentru a se afla cu exactitate cum s-a produs incidentul.
Bărbatul rănit va fi transportat la un spital din Iaşi cu un elicopter SMURD. (Vasile Geles, Agerpres/FOTO evz.ro)