Iarna se întoarce. Meteorologii au emis COD GALBEN de ninsori şi răcire accentuată a vremii
Publicat de , 17 martie 2018, 19:26
Meteorologii au emis o atenţionare Cod Galben de precipitații moderate cantitativ sub formă de lapoviță și ninsoare, valabilă de sâmbătă (17 martie) de la ora 18,00 şi până duminică (18 martie) la ora 8,00.
În acest interval, în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi şi zona Carpaţilor Orientali se vor înregistra precipitații moderate cantitativ sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă şi intensificări ale vântului.
La început precipitaţiile vor fi mixte şi vor favoriza local depuneri de polei, apoi vor fi sub formă de ninsoare.
Vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 50…55 de kilometri pe oră, iar la munte peste 70 de kilometri pe oră viscolind temporar ninsoarea.
De duminică, 18 martie de la ora 8,00 şi până la ora 23,00 va fi valabilă o atenţionare Cod Galben de ninsori şi răcire accentuată valabilă în toate judeţele din Moldova.
În acest interval, vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent de zăpadă.
Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp şi vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h.
Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă. (Radio Iaşi/FOTO news.ro)