Box: Ieșeanul Mihai Nistor, la prima victorie din 2018
Publicat de liviusuceveanu, 20 martie 2018, 15:30
Pugilistul ieșean Mihai Nistor a obţinut prima sa victorie din actualul sezon al circuitului World Series of Boxing (WSB), aflat sub patronajul AIBA, în meciul câştigat de France Fighting Roosters, cu 5-0, în faţa echipei Croatian Knights, la Paris.
Nistor l-a învins la puncte, fără drept de apel, pe Ante Verunica, scor 3-0, la categoria +91 kg.
Mihai Nistor, campion AIBA Pro Boxing în 2015, debutase pentru ”cocoşi” pe 16 februarie, când a fost învins de italianul Guido Vianello cu 0-3, însă France Fighting Roosters s-a impus cu 3-2 la Roma, în faţa echipei Italia Thunder.
Formația sportivului ieșean va disputa următorul meci pe 6 aprilie, la Paris, revanşa cu Italia Thunder, echipă pentru care Nistor a boxat în 2013.
France Fighting Roosters deschide clasamentul Grupei B, după 4 etape, cu 12 puncte, francezii conducând şi în topul general al sezonului.
(Agerpres/FOTO Radio Cluj)