(UPDATE) APM Galaţi: Zăpada colorată nu provine dintr-o poluare atmosferică
Publicat de Andreea Drilea, 23 martie 2018, 15:00
UPDATE ora 15:30 – Specialiştii Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Galaţi au prelevat probe ale zăpezii colorate.
În urma analizelor de laborator, specialiştii au concluzionat că nu este vorba despre un episod de poluare atmosferică, iar nuanţa portocalie a zăpezii este dată de praful saharian antrenat de ciclonul din nordul Africii.
Potrivit şefului secţiei laborator din cadrul APM Galaţi, Mioriţa Arfire, s-au recoltat probe de zăpadă din diverse puncte ale oraşului, dar şi de la marii agenţi economici – combinatul siderurgic şi Electrocentrale – analizele de laborator urmărind depistarea eventualelor metale aflate în suspensie.
În urma analizelor de laborator nu s-au semnalat metale şi nici un PH acid al precipitaţiilor.
‘Am prelevat probe de zăpadă de la trei puncte, s-au făcut analize, iar indicatorii monitorizaţi au valori comparabile cu cele ale probelor prelevate anterior în cursul lunii; deci nu sunt probleme. Sunt valori caracteristice zonei de prelevare. În concluzie, nu este un episod de poluare atmosferică, iar nuanţa portocalie a zăpezii este dată de praful aceasta saharian antrenat de ciclonul din nordul Africii’, a declarat Mioriţa Arfire.
Medicii atrag atenţia că particulele de praf saharian i-ar putea afecta pe cei care au diverse afecţiuni respiratorii sau alergii.
‘Este o zăpadă care conţine particule de nisip saharian, neobişnuit pentru zona noastră, iar aceste particule pot fi periculoase pentru sănătatea omului prin inhalarea lor şi ajungerea lor în tractul respirator unde pot determina acutizări ale afecţiunilor respiratorii de care suferă persoanele respective, adică persoanele cu bronşite cronice, cu astm bronşic care pot fi vulnerabile prin inhalarea acestui praf sharain şi pot apărea complicaţii ale afecţiunilor. De asemenea poate apărea un potenţial risc de apariţie a alergiilor şi aici m-aş referi tot la forme de afectare respiratorie, de aceea e bine ca persoanele cu risc, cele cu afecţiuni respiratorii cronice sau care au un teren alergic să se protejeze prin purtarea unei măşti, nu acum în perioada asta, ci ulterior când zăpada se va topi şi va rămâne acel nisip care va putea fi transportat de aer‘, a precizat medicul Valentin Boldea. (Agerpres/ FOTO
Specialiştii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Galaţi au prelevat, vineri, mai multe probe de zăpadă colorată pentru a analiza compoziţia şi a vedea dacă există metale în suspensie sau se detectează un PH negativ, a declarat şefa secţiei de laborator din cadrul instituţiei, Mioriţa Arfire.
Ea a menţionat că APM Galaţi va reveni cu rezultatul analizelor de laborator şi că în niciun astfel de caz anterior (valuri de praf saharian ce au mai traversat ţara noastră în ultimii doi ani) nu s-au detectat indici periculoşi sănătăţii.
‘Am recoltat probe de zăpadă din trei puncte de prelevare, le avem în lucru şi urmează să avem nişte informaţii. Au mai fost şi alte dăţi astfel de fenomene. Noi am cerut şi de la agenţii economici să ne trimită datele de monitorizare şi alte informaţii, preventiv, ca să ne convingem că este strict de la norul de praf saharian’, a spus Mioriţa Arfire.
Gălăţenii care au ieşit, vineri, din case, au constatat că zăpada are o nuanţă colorată, roz sau portocalie, o situaţie rar întâlnită. ‘Mi se pare mie sau zăpada e colorată?’, este întrebarea postată pe Facebook de mai mulţi gălăţeni. Fenomenul este determinat de un ciclon care aduce în ţară praf saharian din Africa, au explicat, încă de joi, specialiştii ANM.
(Agerpres/FOTO Facebook Meteo Moldova)