Am învins Rusia (în preliminariile CE de handbal feminin)…
Publicat de nicolaetomescu, 26 martie 2018, 14:35
La Cluj, în fața a 8.000 de spectatori (factor aproape determinant[1]), România a învins Rusia /cu 26-25/…
Deși intraseră în avantaj la pauză (15-12), jucătoarele antrenate, în continuare, de spaniolul Ambros Martin s-au văzut conduse în a doua repriză (16-19); pe finalul partidei, „tricolorele” au revenit la conducere și… pe locul I în grupă.
În poartă, Denisa Dedu a avut, din nou, o prestație admirabilă, așa cum s-a întâmplat și la Europeanul din 2016 (atunci când România învingea Rusia, cu 22-17). Inspirând întreg arsenalul obstrucționist al Polinei Kuznețova, vulcanicul antrenor rus nu a reușit să o anihileze pe Cristina Neagu (oricum, consemnez un nou joc fără strălucire); cum evoluția româncei lăsase de dorit, la finalizare a apărut, cu sincope, interul dreapta Ana Maria Drăguț. Totodată, Laura Chiper i-a demonstrat lui Ambros Martin că s-ar fi impus selecționarea sa la Mondialul din 2017 (4 goluri înscrise de brașoveancă în prima repriză)… Kuznețova, Dmitrieva, Makeeva, celelalte „nume grele”, au ieșit din cabine „prelucrate” de Trefilov și noua schemă rusă a funcționat preț de 13 minute (după cum spuneam, Rusia a întors scorul de la 12-15 la 19-16); din această clipă, centrul Eliza Buceschi ne-a redat amintirea celor mai mai spectaculoase implicări ale sale – jucătoarea „Coronei” Brașov a înscris de patru ori consecutiv, forțele noastre proaspete (Raluca Băcăoanu, Cristina Florică, Laura Popa, Mădălina Zamfirescu) au intrat cu insiprație și dăruire, apărarea a devenit tot mai sigură, România s-a desprins la 25-23 și 26-24; la 26-25, Laura Chiper a ratat de pe semicerc, iar, la ultima șansă de atac a rusoaicelor, cu o circulație rapidă a mingii, cu ceea ce s-ar fi dorit pasă decisivă la extremă și… după un fault nesancționat de arbitri, Eliza Buceschi a recuperat…
În celălalt meci din grupă, Austria (care a câștigat și ea, dar incredibil[2], în detrimentul Rusiei) depășea echipa Portugaliei (29-24); ultimele două confruntări centrate pe naționala României se vor desfășura în Austria/deplasarea din 31 mai a.c./ şi pe teren propriu, cu Portugalia (3 iunie 2018). Miza primului loc se referă la statutul de cap de serie (tragerea la sorți a grupelor din Franța)…
[1] „Am resimţit, din greu, duritatea jucătoarelor ruse. Am primit pumni, la propriu, dar mă bucur că la final am câştigat. Nu am cedat niciun moment, am crezut în victorie şi când eram conduse! E minunat când joci cu 8.000 de oameni alături, oameni care sunt cu tine în orice moment”, declara pivotul Crina Pintea (la finalul meciului)…
[2] Naționala feminină a Austriei a produs, în septembrie 2017, una dintre cele mai mari surprize din handbalul mondial al ultimei perioade: a învins Rusia, la Viena, cu 27-25 (13-16)… De aici și titlul articolului, prevăzător, așa cum trebuie să fie și româncele în deplasarea lor din 31 mai 2018…