„Poți închide ochii, dar nu poți opri speranța!”
Publicat de nicolaetomescu, 28 martie 2018, 10:16
Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Președinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019 sprijină inițiativa Asociaţiei Copiilor cu Dizabilităţi – ACDP, în colaborare cu Federația Națională a Asociațiilor de Părinți (FNAP), de a organiza un simpozion cu titlul „Poți închide ochii, dar nu poți opri speranța!”, în contextul intenției mondiale de creștere a gradului de conștientizare a autismului. Evenimentul are loc marți, 3 aprilie 2018, cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului.
Scopul principal al manifestării este de a dinamiza eforturile naționale, ale autorităților de resort și ale societății civile de a susține persoanele care suferă de tulburări de spectru autist. Totodată, se intenționează aducerea în atenția factorilor de decizie din România a imperativului integrării persoanelor cu autism și crearea unui mecanism de sprijinire a celor interesați de problematica autismului, suport care să se apropie de standardele europene, atât în ce privește legislația, cât și sprijinul societal și guvernamental.
La eveniment sunt invitați reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și ai altor autorități de resort și ONG-uri de profil.