Creştinii ortodcşi şi greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Floriile
Publicat de andreeadaraban, 1 aprilie 2018, 15:15
În bisericile ortodoxe şi greco-catolice, credincioşii au participat la Liturghia care aminteşte de Intrarea Domnului în Ierusalim, de Florii.
La finalul slujbei au fost sfinţite ramuri de salcie şi finic, care simbolizează ramurile purtate în mâini de cei care l-au întâmpinat pe Iisus la intrarea în Cetatea Sfântă ca pe un împărat.
La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, Liturghia de Florii a fost oficiată de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, care le-a transmis credincioşilor un mesaj:
„Prin Intrarea Domnului în Ierusalim avem o şansă deosebită să-L rugăm să intre şi-n Ierusalimul sufletului nostru, în viaţa noastră, în inima noastră, în familia noastră, în casa noastră, ca să ne binecuvânteze, să ne sfinţească şi să ne ajute să Îl urmăm pe El în săptămâna care urmează, Săptămâna Sfintelor Patimi, ca apoi să ajungem la bucuria Învierii. Cu prilejul sărbătorii Floriilor, sau al Intrării Domnului în Ierusalim, adresăm părinteşti doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie tuturor celor care poartă numele de flori!” (Rador/ FOTO realitatea.net)