Bacău: Peste 4.500 de abonaţi – fără energie electrică, din cauza avariilor produse de vântul puternic
Publicat de Andreea Drilea, 2 aprilie 2018, 12:16
12 localităţi din judeţul Bacău au rămas fără energie electrică, din cauza avariilor produse de vântul puternic, în total fiind afectaţi 4.637 abonaţi, au anunţat luni, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.
‘Conform informării făcute de reprezentanţii Delgaz Grid, în urma fenomenelor meteo, 45 de puncte de transformare sunt nealimentate cu energie electrică. Se intervine în teren cu trei echipe de intervenţie, pentru remedierea pagubelor’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
Judeţul Bacău se află sub incidenţa codului galben de vreme rea, fiind anunţate intensificări ale vântului cu viteze de 55 – 60 km/k, iar la altitudinea de peste 1.500 de metri, unde temporar va ninge, rafale care vor depăşi 80 – 100 km/h.
(Agerpres/FOTO arhivă jurnalul.ro)