Iaşi: Încep lucrările de consolidare şi refuncţionalizare a Palatului Braunstein
Publicat de , 2 aprilie 2018, 15:33
Primarul Mihai Chirica a semnat vineri, 30 martie, ordinul de demarare a lucrărilor de consolidare și refuncționalizare a Palatului Braunstein, începând cu data de astăzi, 2 aprilie.
Reprezentanții municipalității au predat astăzi cheile imobilului constructorului (Asocierea Coimpredil Societa’ Cooperativa ARL – Research Consorzio Stabile Societa’ Consortile ARL Catania – Italia), în prezența proiectantului și a furnizorilor de utilități. În următoarea perioadă constructorul va face organizarea de șantier și va începe lucrările propriu-zise.
Contractul de consolidare şi refuncţionalizare a Palatului Braunstein a fost semnat pe 22 martie.
Valoarea totală a proiectului este de 20.037.244 de lei, din care valoarea lucrărilor de construcții este de 14.076.160 de lei.
Fondurile sunt alocate de la bugetul local, existând posibilitatea ca acestea să fie decontate din fonduri europene.
Execuția lucrărilor este estimată la 27 de luni, durata de garanție a acestora urmând a fi de minim 60 de luni.
(Comunicat de presă/FOTO agorapress.ro)