Ascultă Radio România Iași Live

Guvernul a aprobat două programe naţionale în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale

Guvernul a aprobat două programe naţionale în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale

Publicat de , 5 aprilie 2018, 17:45

Guvernul a aprobat, miercuri, două programe naţionale în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

În şedinţa de Guvern de astăzi au fost adoptate unele măsuri în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale. Sunt propuneri venite de la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. Este vorba în primul rând de un program de interes naţional, prin care tinerii cu dizabilităţi din sistemul de protecţie specială a copilului vor fi transferaţi în locuinţe protejate. Programul acesta prevede înfiinţarea de centre de zi în care tinerii, dar şi adulţii cu dizabilităţi din comunităţi să poată fi pregătiţi pentru o viaţă independentă, prin consiliere vocaţională, terapie ocupaţională, în vederea integrării pe piaţa muncii‘, a declarat Nelu Barbu, la Palatul Victoria.

El a precizat că acest program este iniţiat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi implementat de către Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în parteneriat cu organisme nonguvernamentale şi autorităţi publice locale.

Se derulează pe o perioadă de 3 ani, prevede înfiinţarea a 80 de locuinţe protejate şi 50 de centre de zi, dar şi prevenirea instituţionalizării a minimum 400 de tineri cu dizabilităţi, care vor ieşi din sistemul de protecţie specială a copilului. Suma totală necesară implementării programului este de 61.412.000 lei‘, a spus Nelu Barbu.

De asemenea, Guvernul a adoptat miercuri o hotărâre referitoare la implementarea unui program de interes naţional, care are ca scop reducerea numărului de persoane cu dizabilităţi instituţionalizate şi prevenirea instituţionalizării prin crearea de servicii specializate în comunitate.

Tot printr-o hotărâre (…), Guvernul a decis să aloce 51.200.000 de lei pentru dezinstituţionalizarea persoanelor adulte cu dizabilităţi, în perioada 2018 – 2020. Este tot un program de interes naţional, are drept scop reducerea numărului de persoane cu dizabilităţi instituţionalizate, prevenirea instituţionalizării prin crearea de servicii specializate în comunitate. (…) Şi implementarea acestui program se realizează la nivel judeţean de către Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în parteneriat cu ONG-uri şi, după caz, autorităţi publice locale, care pot pune la dispoziţie spaţii necesare dezvoltării infrastructurii‘, a arătat Nelu Barbu.

El a precizat că prin acest program se doreşte o reducere cu minimum 244 a numărului de persoane adulte cu dizabilităţi din instituţiile de tip vechi, creşterea numărului de locuinţe protejate cu 61, creşterea numărului de centre de zi cu 38 şi creşterea numărului de centre Respiro – centre de criză cu 8. (Agerpres/FOTO novatv.ro)

Etichete:
DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanţe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:07

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 22-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 22 aprilie,...

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:43

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea. Între 31 mai şi 2 iunie 2019, el s-a aflat în...

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:27

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea

Patru cutremure, cu magnitudini între 2,8 şi 3,9, au avut loc, în cursul nopţii, în zona seismică Vrancea-Buzău, fiind resimţite uşor în...

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:11

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni,iar ulterior va intra într-un proces de răcire (prognoză)

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni, iar ulterior va intra într-un proces de răcire în majoritatea regiunilor, în...

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni,iar ulterior va intra într-un proces de răcire (prognoză)
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 05:57

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie

Peste 240 de persoane au decedat şi circa 520 au fost rănite grav în aproximativ 700 de accidente rutiere înregistrate în intervalul...

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie
Naţional luni, 21 aprilie 2025, 20:57

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019

Pentru România, vizita istorică a Papei Francisc din 31 mai – 2 iunie 2019 rămâne un moment de referință în istoria relațiilor dintre...

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019