CCR a admis sesizările privind Statutul magistraţilor
Publicat de , 19 aprilie 2018, 18:31
Statutul judecătorilor şi al procurorilor în forma adoptată, după un prim control de constituţionalitate, nu este în conformitate cu legea fundamentală.
Potrivit unor surse din cadrul CCR, judecătorii constituţionali au admis sesizarea formulată de PNL şi USR şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
CCR a respins însă reclamaţia opoziţiei parlamentare în legătură cu celelalte două legi privind organizarea judiciară, respectiv funcţionarea CSM.
Toate cele trei legi au fost modificate deja de parlament pentru a le aduce în acord cu decizii anterioare ale CCR.
(Agerpres/FOTO sansanews.ro)