Coreea de Nord anunţă suspendarea testelor nucleare şi cu rachete
Publicat de gabrielarotaru, 21 aprilie 2018, 08:34
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a anunţat sâmbătă suspendarea testelor nucleare şi cu rachete ale Coreei de Nord, informează agenţia sud-coreeană de presă Yonhap.
‘Din 21 aprilie, Coreea de Nord va opri testele nucleare şi lansarea de rachete balistice intercontinentale’, a transmis agenţia de presă oficială KCNA din Coreea de Nord, preluată de Yonhap. KCNA a precizat şi că va fi închis un poligon nuclear din nordul ţării ‘pentru a garanta transparenţa suspendării testelor nucleare’.
Toate cele şase teste nucleare nord-coreene au fost efectuate în poligonul Punggye-ri din provincia de nord-est, începând din 2006, reaminteşte Yonhap. Ultimul, cel mai puternic, a avut loc în septembrie anul trecut.
Decizia de îngheţare a programului de înarmare nucleară şi cu rachete a fost luată la o şedinţă plenară a Partidului Muncitorilor din Coreea, cu o săptămâna înainte de întâlnirea lui Kim cu preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in. După acest eveniment, urmează o întâlnire a liderului nord-coreean cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, la sfârşitul lui mai sau începutul lui iunie. (Agerpres/ FOTO jurnalul.ro)