Studenţii, masteranzii şi doctoranzii, indiferent de vârstă vor beneficia, de gratuitate la biletele de tren
Publicat de gabrielarotaru, 26 aprilie 2018, 16:56
Studenţii, masteranzii şi doctoranzii, indiferent de vârstă vor beneficia, de mâine, de gratuitate la biletele de tren – doar pentru transportul la clasa a II-a şi doar pentru călătoriile în ţară.
Studenţii trebuie să fie înmatriculaţi în instituţii de învăţământ superior acreditate, cu frecvenţă.
La achiziţionarea biletelor, trebuie să prezinte legitimaţia de transport eliberată de instituţia de învăţământ la care sunt înscrişi, precum şi un act de identitate.
Preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Marius Deaconu, consideră că măsura era necesară.
Marius Deaconu: Sunt două mari ştiri pentru noi din acest punct de vedere, practic, să crească procentul din populaţie care are studii universitare, pentru că în momentul de faţă suntem pe ultimul loc în ceea ce priveşte procentul din populaţia activă, adică cu vârsta între 18 şi 64 de ani, care are studii universitare în UE.
Al doilea mare lucru pozitiv, şi acesta este valabil pentru toţi studenţii din România, este vorba de mobilitatea acestora în ceea ce priveşte, de exemplu, participarea şi la conferinţe şi seminare, şi nu numai. (Rador/ FOTO turdalive.ro)