Neamţ: Premiul Naţional de Proză „Ion Creangă”, Opera Omnia. PROGRAMUL manifestării
Publicat de gabrielarotaru, 27 aprilie 2018, 15:11
Cu prilejul împlinirii a o sută optzeci şi unu de ani de la naşterea marelui nostru clasic, Ion Creangă şi a o sută patruzeci de ani de la apariţia basmului „Harap-Alb”, capodoperă a literaturii române, Consiliul Judeţean Neamţ, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, organizează ediţia a doua a PREMIULUI NAŢIONAL PENTRU PROZĂ „ION CREANGĂ”, OPERA OMNIA, care se atribuie anual unui autor român de certă valoare, recunoscut şi impus unanim prin operă durabilă, în genul ficţiunii narative.
Laureatul actualei ediţii va fi anunţat la Muzeul memorial „Ion Creangă” din Humuleşti, Târgu Neamţ, în ziua de 1 mai 2018, ora 12:00.
PROGRAMUL manifestărilor prilejuite de Premiul Naţional de proză „Ion Creangă, Opera Omnia”, ediţia a II-a, 2018:
Organizatori şi amfitrioni
Consiliul Judeţean Neamţ, prin Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ,
Primăria şi Consiliul Local Târgu Neamţ,
Uniunea Scriitorilor din România
DUMINICĂ, 29 APRILIE 2018 – Grand Hotel Ceahlău – primirea invitaţilor începând cu ora 15:00
LUNI 30 APRILIE 2018 – sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ:
ora 10:00 – 14:30
– Sesiune de comunicări ştiinţifice – ”Creangă în conştiinţa literară europeană”, prezidată de acad. Nicolae Manolescu; participă invitaţi la manifestare din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Craiova, Bacău şi Piatra-Neamţ;
– Lansări de carte: Ion Creangă – „Poezii”, Editura Academiei Române,
D. R. Popescu – „Ivan Turbincă şi Iapa Troiană”, Editura Crigarux,
Vasile Lovinescu – „Creangă şi Creanga de aur”, Editura Crigarux,
Constantin Parascan „Povestea vieţii lui Ion Creangă” şi „Bojdeuca la centenar (1918-2018)”, Editura Pamfilius
Lansarea Revistei „Antiteze”, nr. 49.
ora 15:00 – Masă de prânz
ora 16:30 – 18:00 –Vizitarea Muzeelor „Cucuteni” şi „Calistrat Hogaş” din Piatra-Neamţ;
ora 18:00 – Întrunirea membrilor juriului pentru confirmarea listei cu nominalizări şi deliberare finală, Preşedinte, acad. Nicolae Manolescu;
ora 19:30 – Salonul „Boema” din cadrul Grand Hotel Ceahlăul – Recepţie oferită de Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, în onoarea juriului şi a invitaţilor la manifestări.
MARŢI, 1 MAI 2018
ora 9:30 – Deplasarea cu autocarul la Târgu Neamţ, cu vizitarea Mănăstirii Agapia
ora 12:00 – Muzeul Memorial „Ion Creangă” din Humuleşti, Târgu Neamţ:
– Decernarea titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Târgu Neamţ premiatului ediţiei I, acad. Dumitru Radu Popescu;
– Anunţarea şi decernarea Marelui Premiu „Ion Creangă” de către Preşedintele juriului, acad. Nicolae Manolescu;
– Laudatio pentru premiat, rostit de criticul literar Daniel Cristea Enache,
– Laudatio din partea premiatului adus lui Ion Creangă,
– Şezătoare oferită de elevii din Humuleşti, Târgu Neamţ
ora 14:00 – Masa festivă oferită de Consiliul Local şi Primăria oraşului Târgu Neamţ
ora 17:00 – Plecarea invitaţilor
Parteneri:
Filiala Iaşi, Reprezentanţa Neamţ a Uniunii Scriitorilor din România,
Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu”
Societatea Scriitorilor din Judeţul Neamţ,
Fundaţia culturală „Ion Creangă” Târgu Neamţ,
Asociaţia Română pentru Cultură şi Arte „ARCADE”, Piatra-Neamţ,
Redacţia Revistei „Antiteze”, Piatra-Neamţ.