Liderii celor două state coreene au anunţat sfârşitul războiului
Publicat de gabrielarotaru, 27 aprilie 2018, 15:23
Preşedintele american, Donald Trump a salutat întâlnirea istorică dintre liderul nord-coreean, Kim Jong Un şi preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, însă a subliniat că numai timpul va permite evaluarea actualelor schimbări.
Şi premierul japonez, Shinzo Abe a saluat reuniunea la cel mai înalt nivel dintre cele două state coreene şi şi-a exprimat speranţa că întâlnirea va fi urmată de acţiuni concrete.
De asemenea, NATO a declarat că întâlnirea dintre cele două state coreene este încurajatoare.
Rusia a declarat că veştile venite după summit-ul inter-coreean sunt foarte bune şi că rezultatele reuniunii deschid anumite perspective. Purtărorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a apreciat, însă, că este prematur să se discute despre o eventuală semnare a unui tratat de pace între Coreea de Nord şi Coreea de Sud.
La reuniunea istorică ţinută vineri, 27 aprilie, liderii celor două state coreene au anunţat sfârşitul războiului şi denuclearizarea peninsulei coreene. (Rador/ FOTO romania-actualitati.ro)