Despre campania Radio România Moştenitorii României, la TVR3
Publicat de gabrielarotaru, 10 mai 2018, 10:08
Campania editorială Radio România Moştenitorii României va fi în discuţie astăzi, 10 mai, pe TVR3, începând cu ora 21:00, în cadrul emisiunii Arte, carte şi capricii – magazin cultural urban.
Invitatul moderatorului Radu Nechit este Valentin Marin, managerul postului Antena Satelor, cel care va da detalii despre proiectele tuturor posturilor Radio România, naţionale, internaţionale şi regionale, dar şi despre cele ale Agenţiei de Presă Rador, subsumate campaniei Moştenitorii României.
De la lansarea sa, în data de 27 martie – ziua când s-au împlinit 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, în cadrul campaniei s-au difuzat deja o serie de proiecte editoriale dedicate Centenarului Marii Uniri.
Urmăriţi, în cadrul aceleiaşi emisiuni, un reportaj filmat în sediul SRR şi aflaţi de la colega noastră Anca Caproş – Realizator Radio România Actualităţi, modul de realizare a radio-reportajelor.
Producătorul emisiunii Arte, carte şi capricii este Diana Pascal.