La Suceava începe Festivalul de Teatru „Matei Vişniec”
Publicat de , 12 mai 2018, 11:15
Cinci teatre naţionale din ţară şi din Republica Moldova, precum şi peste trei sute de invitaţi vor participa la manifestările organizate la Suceava şi Rădăuţi cu prilejul ”Zilelor Teatrului Matei Vişniec” în perioada 12 – 20 mai, dedicate Centenarului Marii Uniri.
Directorul instituţiei teatrale sucevene, Carmen Veronica Steiciuc, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că invitatul special al celei de a doua ediţii a evenimentului este dramaturgul Matei Vişniec, iar actorii teatrului sucevean vor deschide oficial festivalul cu premiera spectacolului ‘Proştii sub clar de lună’ de Teodor Mazilu, în regia Ancăi Bradu.
Printre invitaţii din acest an se află şi regizorul Alexander Hausvater, care lansează la Suceava volumul ‘Ce dacă’, dar şi Ioana Mazilu, fiica dramaturgului Teodor Mazilu, care vine de la Paris special pentru premiera spectacolului ‘Proştii sub clar de lună’ din 12 mai.
Potrivit lui Steiciuc, cea de a doua ediţie a Zilelor Teatrului Matei Vişniec îşi propune să reunească, în cadrul Centenarului Marii Uniri, teatre din toate regiunile istorice româneşti, precum şi patru teatre din Republica Moldova, care vor oferi publicului sucevean o ofertă bogată de spectacole de toate genurile şi pentru toate categoriile de spectatori, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, jucate pe scenă, dar şi în spaţii neconvenţionale, având ca temă ‘Unirea prin teatru’.
‘Evenimentul are ca scop realizarea unei uniri prin teatru în spaţiul cultural sucevean şi se adresează în special tinerilor, elevilor şi studenţilor, dar şi publicului larg de orice vârstă. Este o şansă unică pentru suceveni să vadă gratuit spectacole de teatru proaspete, de cea mai bună calitate şi care ajung la Suceava în cadrul ediţiei din acest an‘, a spus Steiciuc.
Ea a precizat că vor participa trei teatre naţionale de la Chişinău, Teatrul Naţional Bucureşti şi Teatrul de Comedie din Bucureşti, precum şi peste trei sute de persoane invitate, critici de teatru, trupe de teatru din Turda, Botoşani, Tulcea, Bacău, Galaţi, Bucureşti, Piatra Neamţ şi Chişinău.
Timp de nouă zile sucevenii se vor bucura de 62 de reprezentaţii cu spectacole de comedie, tragedie, tragicomedie, spectacole pentru copii, performance stradal, teatru non-verbal, teatru mobil în autobuz şi în automobil, spectacole muzicale.
Totodată, sucevenii vor putea participa la conferinţe, lansări de carte, dar şi la festivitatea de premiere a celei de-a V-a ediţii a Concursului naţional de dramaturgie ‘Matei Vişniec’.
‘Sperăm să fie un festival cât mai gustat, cât mai apreciat de suceveni, mai ales că sunt spectacole pentru toate gusturile, pentru toate vârstele şi segmentele de public‘, a spus Steiciuc. (Agerpres/FOTO suceavalive.ro)