Premierul Croaţiei, Andrej Plenkovic, a fost primit cu onoruri militare la Palatul Victoria
Publicat de gabrielarotaru, 18 mai 2018, 10:12
Prim-ministrul Republicii Croaţia, Andrej Plenkovic, a fost primit cu onoruri militare, astăzi, la Palatul Victoria, de premierul Viorica Dăncilă.
În cadrul ceremonialului au fost intonate imnurile celor două state şi a fost trecută în revistă garda militară de onoare.
După momentul fotografiei oficiale, cei doi prim-miniştri vor avea convorbiri oficiale în plenul celor două delegaţii.
Convorbirile vor fi urmate de semnarea, în prezenţa premierilor, a „Declaraţiei de Intenţie între Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia privind consolidarea cooperării bilaterale în domeniile apărării şi securităţii”.
Premierul croat va susţine, apoi, declaraţii comune de presă alături prim-ministrul român.
În cadrul vizitei în România, şeful Executivului de la Zagreb va avea o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, la Parlament şi convorbiri oficiale cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. (Agerpres/ FOTO gov.ro)