(FOTO) Finalizarea lucrărilor de reparații la Vama Albița
Publicat de Andreea Drilea, 22 mai 2018, 13:14 / actualizat: 22 mai 2018, 15:09
La aproximativ o lună de la semnarea protocolului cu Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGRFP) Iași, echipele DRDP Iași au finalizat lucrările de reparații în vederea desfășurării circulației în condiții de siguranță la Vama Albița.
Conform protocolului semnat pe 16 aprilie 2018, DGRFP Iași, în calitate de administrator, a transmis spre folosință cu titlu gratuit CNAIR suprafața de 50.142 mp drum, proprietate publică a statului, situată pe raza comunei Drânceni (localitatea Râșești, județul Vaslui), pentru efectuarea lucrărilor de reparații.
Lucrările au vizat frezări, plombări, reprofilări, aduceri la cotă, reparații cu mixtură asfaltică pe suprafețe întinse și corecții de pantă, acestea fiind executate în sistem de regie, cu oameni și autoutilaje proprii și mixtură produsă la stația de la Vaslui, aflată în administrarea DRDP Iași.
Costul lucrărilor se ridică la aproximativ 4 milioane lei, echivalentul asfaltării a peste 7 km de drum național. „Așa cum am promis la semnarea protocolului cu Finanțele, în aproximativ o lună am finalizat reparațiile cu mixturi asfaltice pe suprafețe extinse, urmând ca să continuăm cu lucrările de estetică, vopsitul bordurilor, astfel încât spre sfârșitul săptămânii viitoare să ne pregătim pentru efectuarea marcajelor. Această operațiune mai necesită însă ceva timp pentru închiderea porilor mixturii asfaltice, pentru a putea fi aplicată vopseaua. În orice caz, sperăm ca la începutul lunii iunie să avem o vamă de nivel european. Este darul pe care drumarii ieșeni îl fac celor care tranzitează Vama Albița spre și dinspre Republica Moldova”, a declarat Ovidiu Mugurel LAICU, director general regional al DRDP Iași.
DRDP Iași stă la dispoziția tuturor participanților la trafic prin Dispeceratul său – tel. 0232/213168, pentru orice probleme legate de starea carosabilului. Informații actualizate despre starea vremii și a carosabilului pot fi obținute și de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale.
(Comunicat de presă DRDP Iaşi)