Vaslui: Bătrână decedată într-un incendiu izbucnit la locuinţa sa
Publicat de Lucian Bălănuţă, 27 mai 2018, 16:50
O femeie în vârstă de 86 de ani a murit, astăzi, în urma unui incendiu izbucnit la locuinţa sa din comuna vasluiană Oşeşti.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, la faţa locului s-au deplasat o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului Vaslui şi un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă.
‘Incendiul care a cuprins locuinţa a fost observat de nişte localnici, care au apelat numărul de urgenţă 112. În urma incendiului, o femeie de 86 de ani care era imobilizată la pat, a murit carbonizată’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.
Pompierii urmează să stabilească în cel mai scurt timp cauza probabilă a incendiului.
(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)