In Memoriam Constantin Milică

Publicat de nicolaetomescu, 28 mai 2018, 16:18 / actualizat: 29 mai 2018, 14:43

Constantin Milică (1929-2018), personalitate a ştiinței românești – cu predilecție, în cercetarea științifică din domeniul fiziologiei plantelor şi fitoterapiei[1] –, a murit duminică dimineață/27 mai/ la vârsta de 89 de ani…

„Literatura de specialitate din aceste două domenii ar fi fost, indiscutabil, mult mai săracă fără neobosita sa contribuție științifică. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași îi datorează enorm Profesorului pentru munca sa uriașă, pentru resursa umană calificată pe care acesta a format-o în cei aproape 60 de ani de activitate puși în slujba crezului său – acela de a cerceta neîntrerupt, de a elabora preparate fitoterapeutice și, mai ales, de a face bine. Profesorul Milică a fost plămădit dintr-un aluat în care se adunau, miraculos, toate virtuțile. Era un amestec de rigoare, de temeinicie, de înțelegere a firii omului, de bunătate și de iubire, de multă iubire pentru semenii lui” (comunicatul USAMV Iași)…

Cu adevărat,

Constantin Milică publicase circa 300 de lucrări ştiin­ţifice, aproape 40 de tratate şi monografii, peste 800 lucrări de specialitate; a înregistrat, deopotrivă, sute de secvențe radio şi  tv (mai ales pentru Radio Iași),

a alcătuit cursuri universitare, și, ceea ce este esențial, a fost căutat de câteva milioane de persoane pentru sfaturi legate de sănătate[2]…

„Drumul meu în viaţă a fost croit numai prin studiu şi învăţătură. N-am avut niciun alt ajutor. Am intrat la Timişoara, la facul­tatea de horticultură, şi da­torită mediilor mari, am fost declarat bursier al de­ca­nului. El selecta primii cinci studenţi din fiecare an şi le asigura casă, masă şi cursurile bătute la maşină. Poate că n-a fost prea co­rect cum a pro­ce­dat, că ne-a asigurat condiţii nu­mai nouă, celor mai buni, în vreme ce ceilalţi colegi s-au descurcat cum au pu­tut, dar nu vreau să insist pe asta. Vreau să vă semnalez un alt as­pect ce ţinea de şcoala de altădată, de atmosfera în care trăiau stu­denţii de atunci. Balul Bobocilor era o manifes­taţie desfă­şu­rată după mo­delul univer­sităţii din Heidelberg. In­trarea stu­denţilor de anul întâi în rândul celorlalţi se făcea cu mare fast. Studen­ţii mai mari erau în­şiraţi pe două coloane, care tre­ceau de o jumătate de kilometru. Printre aceste rânduri tre­ceau cei proas­păt admişi, prilej de în­ghiontiri, glu­me, din par­tea celor mari. Când ajun­geai la capătul rându­lui, te aşteptau decanul, recto­rul şi prefectul de Timi­şoa­ra, dar şi alte per­sona­lităţi din oraş. De­canul Con­stantinescu pu­nea mâ­na pe capul bobocu­lui şi îl boteza cu un nume, o poreclă pe care i-o dă­dea după ce în prea­labil a studiat dosarul fiecăruia. Mie mi-a zis Puşti ge­nial, Copil minune, pentru că a văzut din do­sar că am învăţat singur, în condiţii foarte grele, ca să pot ab­solvi două clase într-un an. Parcă mi-e şi jenă de po­recla asta, care astăzi se dă pentru alte în­suşiri. Mai vreau să spun că în vremea aceea, deşi erau condiţii foarte grele după război, învăţământul era foarte respectat şi cei care studiau erau preţuiţi, li se dădea importanţa me­ritată, erau băgaţi în sea­­mă şi făcuţi să simtă că fac parte dintr-o elită. Elita culturii. Acolo, la Timişoara, s-a schim­­bat via­ţa mea. Am înţeles profund care este drumul pe care trebuie să rămân. Acela al studiului şi al învăţăturii, al cerce­tării tainelor vieţii. M-am trans­fe­rat la Bucureşti, la Horticultură, şi m-am specia­lizat în Fiziolo­gie şi Biochimie. Din anul trei de studii, am fost nu­mit şi asistent. A fost o mare res­ponsabilitate pentru mine, să fac lucrări practice şi de laborator cu stu­denţi care erau doar cu un an mai mici decât mine. Pot să spun că n-am avut copilărie, din cauza condiţiilor grele de acasă, dar, în acelaşi timp, pot să spun şi că n-am avut o viaţă de student obişnuită, ca ceilalţi. Eu nu-mi permi­team să mă plimb cu o studentă de mână, să merg cu ea de gât, cum făceau colegii mei. Eu eram de-acum cadru didactic şi umblam la costum şi la cravată. După ab­solvire, am rămas mai departe asis­tent la Facul­tate, apoi m-am înscris şi la doctorat, la Academia Română, şi am susţinut exa­me­nul cu aca­de­micianul Traian Săvu­les­cu. Am fost singurul doc­to­rand pe care l-a avut Traian Săvules­cu. M-a ales din­tr-un grup de zece candi­daţi şi apoi m-a oprit la Aca­de­mie. La 25 de ani, am fost numit di­rec­torul Institu­tu­lui de docu­mentare ştiinţifică şi reprezentantul României la Institutul In­ternaţional de la Roma şi apoi de la Ber­lin. În 1973, la solici­tarea Rectora­tului Universităţii Agronomice din Iaşi, m-am trans­ferat aici, unde, după un concurs serios, am ocupat postul de pro­fesor la Horticultură şi Agronomie. Mă întorceam cumva pe plaiuri na­tale, la 42 de ani, cu 216 lucrări ştiinţifice publicate”…

Constantin Milică a fost membru al colectivelor care obținuseră 6 brevete OSIM pentru soiuri de grâu şi produse alimentare sau cosmetice. Totodată, a asigurat coordonarea, la nivel național, a documentării din domeniul agriculturii[3]. La Universitatea de Agronomie „Ion Ionescu de la Brad”-Iași a format resursa umană în domenii interdisciplinare[4]. În anul 2015, primea titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța (la propunerea Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole)…

Profesorul nu a exclus, nicio clipă, relația între zidirea curată a trupului şi zidirea spi­rituală a sufletului; potrivit concepției sale, postul are un impact pozitiv asupra îmbunătăţirii sănătăţii depline[5]. Insista, totodată, pe faptul că alimentaţia predominant vegetală poate înlocui parţial sau total consumul de carne şi grăsimi animale, periculoase pentru sănă­tate[6]. Constantin Milică a studiat, de-a lungul anilor, zeci, sute de plante care pot fi încadrate categoriei de plante aro­matice şi medicinale. Din perspectiva sa, fiecare plantă ascunde un strop de sănătate. A cercetat şi compoziţia chimi­că a medicamentelor – multe din substanţele folosite la prepararea lor nu pot fi metabolizate de organis­mul uman, din lipsa enzimelor corespunzătoare; organismul omului nu are enzime corespunzătoare pentru asimilarea tuturor substanţelor chimice pre­zente în medicamente; în acest fel produsele de sinteză chimică rămân depozitate în ficat, rinichi, creier, provocând grave tulburări[7]…

„Amestec(ul) de rigoare, de temeinicie, de înțelegere a firii omului, de bunătate și de iubire” l-a ajutat să fie activ (și după ce devenise octogenar), (aparent) neobosit, să ţină con­ferinţe publice, consultaţii, să primească bolnavi – reușind să aducă vindecare în multe cazuri foarte grave…

Toți oamenii mor, este adevărat; dar mi se pare că doar unii trăiesc cu adevărat…

*

De marți, 29 mai a.c., trupul lui Constantin Milică este depus în capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Copou (din incinta Facultății de Agronomie); înmormântarea are loc, cel mai probabil, miercuri, 30 mai, la Cimitirul „Eternitatea” din Iași…

[1] Valorificarea plantelor medicinale şi aromatice sub aspect fitoterapeutic – iată direcția de cercetare care a devenit, odată cu curgerea vremii, axă predominantă a preocupărilor ştiințifice ale profesorului Constantin Milică, un cunoscător genial al me­ca­nismelor prin care plantele pot fi de folos omului…

[2] Cererile, în­trebările şi solicitările de tratament au venit din peste 170 de ţări, din cele mai îndepărtate locuri de pe glob, din America până în Australia, din Qatar până în Filipine, din Republica Dominicană până în Surinam, Martinica, Burkina Faso, Insulele Fe­roe, Nepal, Congo, Guinea…

[3] A realizat, sub egida Bibliotecii Academiei Române, lucrarea monografică monumentală despre grâul ca plantă de cultură, precum şi o serie de lucrări de biblioteconomie editate în colaborare cu academicianul Virgil Cândea…

[4] Chimie, biochimie, fizică, biofizică, genetică, fitopatologie, pomicultură, floricultură, viticultură, botanică farmaceutică, farmacognozie etc.

[5] „Din punct de vedere religios, posturile sunt con­siderate perioade mai lungi sau mai scurte de pocăinţă şi rugăciune pentru iertarea păcatelor, de su­punere ne­condiţionată faţă de voinţa lui Dumne­zeu, de la care se aşteaptă îndurare, sprijin în viaţă şi mântuirea sufle­telor. Postul alimentar, în care se înlocuiesc alimen­tele de origine animală cu alimen­te vegetale, pe lângă semnificaţia lui spirituală, de post al Crăciunului, constituie şi un mijloc de detoxificare a organismu­lui, şi implicit a sângelui, cu rol foarte important pen­tru sănătate. Prin cură­ţirea corpului are loc re­glarea tranzitului intesti­nal, facilitarea activităţii fi­catului şi a vezicii biliare, reechilibrarea profilului aci­do-bazic, încetinirea oxi­­dării ţesuturilor, întărirea imunităţii, tonifierea func­ţiilor fiziologice vitale şi sporirea vitalităţii or­ganis­mului în lupta cu bolile în continuă extindere.”

[6] „Alimentaţia bătrânilor noştri era formată din produsele obţinute în grădinile proprii, carnea pro­venea de la animalele crescute în gospodărie, lac­tatele, de asemenea, erau naturale. Carnea, de obi­cei, se mânca doar de săr­bători şi duminica, în rest, legume şi legumi­noa­se, cereale şi fructe. Pâi­nea era din făină in­tegrală. Acuma punem făi­nă ce se cheamă trei nule, care nu mai con­ţine nimic hrănitor din bo­bul de grâu. E doar un bulgăre de amidon în alua­tul acela care ajunge în stomac şi rămâne aco­lo, blocând buna digestie. Tărâţele care asigură bu­na digestie, vitaminele şi mineralele prezente în coa­ja cerealelor sunt a­cum înlăturate. Cel mai mare rău! Pâinea neagră, intermediară, graham, acestea sunt bune. Din pă­cate, schimbarea stilu­lui de viaţă, modernismul au influenţat şi ali­men­taţia, gusturile alimen­ta­re. Din lipsă de timp, omul modern alege în gra­bă alimentele proce­sate in­dustrial, bazate pe carne, fast-food-uri, hambur­geri, grăsimi animale, con­ser­ve, mezeluri, produse zaharoase rafinate, răcori­toa­re şi alcooluri sintetice. Acestea sunt intens proce­sate termic şi chimic, ul­trarafinate, prea mult sărate şi îndulcite. Cele mai intens procesate sunt produ­sele din carne provenite de la animalele cres­cute în ferme închise, îngrăşate cu nutreţuri mo­dificate şi sti­mulente de creştere. Dăunătoare sunt şi îngrăşă­mintele chimice, pesticidele, folosirea aditivilor sintetici (a acelor E-uri, cum sunt cunos­cute) care modifică proprietăţile şi calităţile orga­noleptice ale alimentelor. S-ar putea vorbi mult pe această temă, le putem lua pe rând, ca să intrăm în detalii care să îi ajute pe cititori să-şi alcătuiască un regim ali­mentar potrivit cu vârsta, afecţiunile de ca­re suferă, stilul de viaţă etc. Trebuie neapărat să vor­bim des­pre postul alimentar, care sprijină vindeca­rea, des­pre apa pe care o bem, des­pre rolul vitami­nelor, al carotenoizilor, al antocia­nilor în prelun­girea vieţii. Eu pot doar să vă mai spun că în fiecare zi am pe masă ceea ce am numit Salata curcubeu – o salată din legume şi fructe crude, de toate culo­rile.”

[7] „Sigur că e mult mai comod să iei nişte pastile de câteva ori pe zi şi gata, să crezi că te vei vindeca” – ne povățuia ilustrul profesor; „Plantele conţin prin­cipii active asemănătoare cu cele prezente în celu­lele omului, ceea ce le face perfect asimilabile şi fără efecte secundare. Insist să reamintesc faptul că fitoterapia este tratarea ştiinţifică cu principii active din plante, adică, săruri minerale, vitamine, acizi organici, uleiuri eterice. Nu folosim plantele la mo­dul empiric. În alcătuirea reţetelor şi a preparatelor mele m-am orientat şi după informaţii luate din experienţa altor popoare. Pentru a trata o anumită afecţiune am ales doar acele specii de plante care se regăsesc în cel puţin 4 reţete similare din 4 ţări diferite. În acest mod, am selectat foarte serios speciile de plante pe care le folosesc, bazându-mă şi pe experienţa altor culturi.”