CCR reia dezbaterea sesizării PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare speciale pentru legile securităţii
Publicat de Andreea Drilea, 6 iunie 2018, 07:05
Curtea Constituţională a României (CCR) reia, miercuri, dezbaterile în cazul sesizării PNL referitoare la hotărârea Parlamentului de înfiinţare a Comisiei speciale pentru legile securităţii naţionale.
Liberalii au depus luna trecută sesizarea la CCR, invocând ”lipsa de claritate şi precizie a obiectivului definit al comisiei speciale, fapt care generează impredictibilitate cu privire la procedura de legiferare, restrângerea competenţelor prevăzute comisiilor parlamentare permanente de a dezbate proiecte din domeniul de analiză alocat acestora, generarea unei neclarităţi asupra ordinii de sesizare a Camerelor Parlamentului, încălcarea prevederilor constituţionale privitoare la iniţierea propunerilor legislative, îngrădirea accesului mass-media la lucrările comisiei speciale’.
Potrivit sesizării, Hotărârea Parlamentului nr. 19 din 18 aprilie vizează aspecte ce ţin de organizarea şi funcţionarea unei autorităţi de rang constituţional şi ‘afectează valorile, regulile şi principiile constituţionale’.
‘Nu rezultă cu claritate şi precizie care este rolul acestei Comisii speciale prin raportare la rolul comisiilor permanente ale celor două Camere cu atribuţii în domeniul actelor normative cu incidenţă asupra domeniului securităţii naţionale, prin raportare la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în special cele de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională’, se indică în sesizarea PNL.
Liberalii mai susţin că instituirea în beneficiul comisiei speciale a competenţei generale de a examina, modifica şi completa toate actele normative cu incidenţă asupra securităţii naţionale încalcă principiul bicameralismului.
‘Dezbaterea actelor normative în domeniul securităţii naţionale de către 70 de deputaţi şi senatori, membri ai comisiilor permanente sesizate pentru raport prin procedură parlamentară obişnuită, ar asigura pluralitatea opiniilor necesare elaborării, în condiţii de transparenţă a noilor reglementări într-un domeniu fundamental pentru buna funcţionare a statului’, apreciază autorii sesizării.
Ei mai atrag atenţia şi că şedinţele comisiei sunt, de regulă, publice, iar condiţiile în care reprezentanţii mass-media au acces la lucrări se stabilesc de plenul acesteia.
‘Această prevedere din hotărâre contravine art. 68 din Constituţie care prevede imperativ că şedinţele celor două Camere sunt publice. Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete’, consideră liberalii.
(Agerpres/FOTO arhivă b1.ro)