Drumul Naţional 67D, blocat în Mehedinţi după ce mai mulţi arbori au căzut de pe versanţi
Publicat de gabrielarotaru, 3 decembrie 2014, 08:54
Circulaţia rutieră este blocată în această dimineaţă, pe Drumul Naţional 67D între localităţile Baia de Aramă (Mehedinţi) şi Băile Herculane (Caraş-Severin), după ce mai mulţi copaci s-au desprins de pe versanţi din cauza zăpezii şi au căzut pe şosea, drumarii intervenind pentru degajarea arterei.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Mehedinţi, mai mulţi copaci au căzut miercuri dimineaţă de pe versanţii de pe marginea şoselei şi au acoperit ambele sensuri de mers ale DN 67D, în localitatea Godeanu, pe o distanţă de aproximativ 150 de metri, la kilometrii 64+200.
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră este blocată pe DN 67D, între Băile Heculane şi Baia de Aramă, la faţa locului intervenind drumari din cadrul Districtului Baia de Aramă, pentru deblocarea drumului.
Totodată, două echipaje de poliţie dirijează traficul.
În zona Godeanu, unde carosabilul este blocat, stratul de zăpadă atinge 10-15 centimetri.
Şoferii au la dispoziţie ruta ocolitoare Băile Herculane (DN6) – Drobeta Turnu Severin (DN6) – DJ 670 Malovăţ – DN 67 Baia de Aramă. (mediafax/ FOTO pressalesrt.ro)