(UPDATE) Franţa: Luare de ostatici la Paris. Agresorul a fost arestat
Publicat de , 13 iunie 2018, 11:45
(13 iunie, ora 11:45) Un bărbat de 26 de ani, care a sechestrat marţi două persoane, timp de patru ore, într-un imobil din centrul Parisului, pentru motivaţii ‘încă neclare’, a fost arestat de forţele de ordine, care au eliberat ostaticii nevătămaţi, transmite AFP.
Puţin înainte de ora locală 20,00, poliţiştii au luat cu asalt un imobil situat pe o stradă animată din arondismentul 10, unde respectivul bărbat reţinea ostaticii de la ora 16,00. Născut în Maroc, individul nu figurează în evidenţele specializate, inclusiv în cele privind radicalizarea islamistă, conform unor surse apropiate dosarului.
Bărbatul a fost ‘uşor rănit’ în timpul reţinerii, parchetul din Paris deschizând pe numele său o anchetă pentru răpire şi sechestrare, violenţe cu arma, posesie de armă, ameninţare şi tentativă de omor.
Intrând în spaţiul unei companii unde erau sechestrate persoanele, poliţiştii au detectat prezenţa benzinei şi nu au utilizat armele, potrivit unei surse din anchetă.
Atacatorul ţinea un cuţit la gâtul unui ostatic, care era stropit cu benzină, iar forţele de ordine au reuşit să preia controlul fără ca ostaticul să fie rănit, conform sursei menţionate.
Un bărbat a reuşit să scape înainte ca poliţia să sosească la faţa locului, fiind uşor rănit, a precizat pentru AFP o sursă din poliţie. Autorul luării de ostatici a rămas înăuntru cu alte două persoane.
‘Ar putea fi vorba de un dezechilibrat cu motivaţii încă neclare’, el vorbind nu foarte inteligibil despre ambasada Iranului şi mai apoi de guvern, adaugă AFP, citând mai multe surse din poliţie.
Franţa se află sub o constantă ameninţare teroristă de la debutul unui val de atentate jihadiste în 2015. Luna trecută, un francez de 20 de ani născut în Cecenia a atacat la Paris cu cuţitul oameni pe stradă, ucigând un bărbat, un atac revendicat de gruparea Stat Islamic. (Agerpres)
(12 iunie) UPDATE – ora 19:11 O luare de ostatici era în desfăşurare marţi după-amiază într-un imobil din nordul Parisului, iar forţele de securitate s-au deplasat la faţa locului, a precizat prefectura de poliţie pe Twitter, conform AFP.
Conform primelor elemente, un bărbat a declarat poliţiei că ‘este înarmat şi ţine ostatice două persoane’ de la ora locală 16.00, a precizat pentru AFP o sursă din cadrul poliţie, adăugând că ‘situaţia este extrem de confuză’.
Surse ale poliţiei au declarat pentru dpa că nu este luată în calcul ipoteza unui act terorist.
Postul de radio France Bleu a relatat la rândul său, fără a-şi dezvălui sursele, că un bărbat care susţine că este înarmat cu o bombă şi un pistol ţine ostatice trei persoane.
Bărbatul a cerut să fie pus în contact cu Ambasada Iranului, potrivit France Bleu şi ziarului Le Parisien, ambele precizând că unul dintre ostatici este o femeie însărcinată.
Poliţiştii Brigăzii de căutări şi de intervenţii (BRI) de la Paris se află în prezent la faţa locului.
O luare de ostatici era în desfăşurare marţi după-amiază într-un imobil din nordul Parisului, iar forţele de securitate s-au deplasat la faţa locului, a precizat prefectura de poliţie pe Twitter, conform AFP.
Conform primelor elemente, un bărbat a declarat poliţiei că ‘este înarmat şi ţine ostatice două persoane’ de la ora locală 16.00, a precizat pentru AFP o sursă din cadrul poliţie, adăugând că ‘situaţia este extrem de confuză’.
Poliţiştii Brigăzii de căutări şi de intervenţii (BRI) de la Paris se află în prezent la faţa locului.
(Agerpres/FOTO economica.net)