‘Gangnam Style’ a avut un succes prea mare pentru YouTube
Publicat de Lucian Bălănuţă, 4 decembrie 2014, 12:39
Succesul videoclipului ‘Gangnam Style’ a fost prea mare pentru YouTube, care s-a văzut obligat să dubleze capacitatea de vizionare după ce piesa a atins limita consultărilor posibile, relatează joi AFP.
Videoclipul oficial al cântecului din 2012 al rapperului sud-coreean PSY (Park Jae-sang), însoţit de un dans devenit fenomen planetar, a atins săptămâna aceasta 2,15 miliarde de vizionări pe YouTube – o treime din populaţia mondială, chiar dacă o persoană poate urmări videoclipul de mai multe ori, a precizat site-ul, proprietate a motorului de căutare Google, într-un mesaj pe Google+.
YouTube prevăzuse un număr maxim de vizionări posibile de 2.147.483.647, dar de acum capacitatea de vizionare s-a dublat.
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=9bZkp7q19f0[/youtube]
Noul videoclip al lui Park Jae-sang, ‘Hangover’, conceput cu rapperul Snoop Dogg şi apărut în iunie, nu a fost consultat decât de … 162,5 milioane de ori.
(Agerpres/ FOTO nbcnews.com)