(UPDATE) Putin: Discuţiile cu Trump au fost ‘reuşite’ şi ‘utile’
Publicat de gabrielarotaru, 16 iulie 2018, 19:05
UPDATE – ora 18:05 Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat luni drept ‘reuşite’ şi ‘utile’ discuţiile purtate cu omologul său american Donald Trump, în conferinţa de presă comună de după întâlnirea celor doi lideri desfăşurată la Helsinki, relatează Reuters. La rândul său, Donald Trump a declarat că a petrecut o ‘zi foarte constructivă’ şi că a convenit cu omologul său rus să continue discuţiile în viitor.
Potrivit lui Putin, întâlnirea a marcat primii paşi spre reinstalarea încrederii ‘la un nivel acceptabil şi revenirea la nivelul anterior de interacţiune în toate problemele de interes comun’.
Putin a subliniat că ‘negocierile cu (preşedintele Trump) au avut loc într-o atmosferă deschisă şi constructivă’, menţionând însă că ‘este clar pentru toată lumea că relaţiile internaţionale trec printr-o perioadă dificilă’, ‘războiul rece s-a încheiat de mult, situaţia de pe plan mondial s-a schimbat drastic, iar Rusia şi SUA se confruntă azi cu provocări total diferite’.
Preşedintele rus a evocat drept un prim posibil exemplu de cooperare de succes ‘misiunea de instalare a păcii şi de reconciliere în Siria’. El a amintit şi de conflictul din Ucraina, afirmând că ‘SUA ar putea convinge conducerea ucraineană să pună în aplicare acordurile de la Minsk’.
Liderul de la Kremlin nu a omis să reitereze că ‘statul rus nu a intervenit niciodată şi nu are intenţia să intervină’ în alegeri, menţionând că preşedintele american a abordat în cursul discuţiilor ‘şi tema aşa-zisei ingerinţe a Rusiei’ în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016.
Donald Trump – care a luat cuvântul după Vladimir Putin în conferinţa de presă – a dat asigurări că relaţiile ‘mai proaste decât oricând’ dintre SUA şi Rusia ‘s-au schimbat’ în urma summitului de luni, a relatat EFE.
Potrivit Reuters, Trump a afirmat că a abordat numeroase probleme de importanţă critică pentru ambele ţări, între care războiul din Siria, chestiunea Iranului, terorismul global şi controlul armelor nucleare, dar şi presupusa ingerinţă rusă în alegerile din SUA.
‘Am făcut primii paşi către un viitor mai luminos, bazat pe cooperare şi pace’, a susţinut liderul de la Casa Albă, citat de Reuters. ‘Refuzul implicării nu duce la nimic’.
Putin şi Trump au avut la Helsinki două runde de convorbiri, care au durat în total peste patru ore.
(Agerpres/FOTO romania-actualitati.ro)
UPDATE – ora 18:47 Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat luni drept ‘reuşite’ şi ‘utile’ discuţiile purtate cu omologul său american Donald Trump, în conferinţa de presă comună de după întâlnirea celor doi lideri desfăşurată la Helsinki, relatează Reuters.
Potrivit lui Putin, întâlnirea a marcat primii paşi spre reinstalarea încrederii ‘la un nivel acceptabil şi revenirea la nivelul anterior de interacţiune în toate problemele de interes comun’.
Putin a subliniat că ‘negocierile cu (preşedintele Trump) au avut loc într-o atmosferă deschisă şi constructivă’, menţionând însă că ‘este clar pentru toată lumea că relaţiile internaţionale trec printr-o perioadă dificilă’, ‘războiul rece s-a încheiat de mult, situaţia de pe plan mondial s-a schimbat drastic, iar Rusia şi SUA se confruntă azi cu provocări total diferite’.
(Agerpres/FOTO romania-actualitati.ro)
UPDATE – ora 14:43 Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni, la Helsinki, că buna înţelegere cu Rusia ar fi un ‘lucru bun, nu unul rău’, el făcând aceste comentarii în deschiderea reuniunii la nivel înalt cu omologul său rus Vladimir Putin, informează Reuters.
‘‘Cel mai important este că există o mulţime de lucruri bune despre care să discutăm”, a spus Trump, după ce în deschiderea întâlnirii a felicitat Rusia pentru găzduirea Cupei Mondiale la Fotbal pe naţiuni, competiţie încheiată duminică.
Cei doi lideri vor discuta despre ‘orice, de la comerţ la armată şi de la rachete la China’. ”Vom vorbi puţin despre China şi despre prietenul nostru comun, preşedintele Xi”, a spus Trump.
”Cred cu adevărat că lumea vrea să vadă că ne înţelegem. Suntem două mari puteri nucleare. Deţinem 90% din capacitatea nucleară şi asta nu este un lucru bun, este un lucru rău”, a mai declarat liderul de la Casa Albă, citat de CNN.
La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin i-a declarat omologului american că a sosit timpul pentru a discuta despre relaţiile între Washington şi Moscova.
De asemenea, Putin a sugerat că ar trebui abordate şi chestiuni dificile de pe agenda internaţională.
Cu puţin timp înaintea sosirii la palatul prezidenţial din Helsinki, gazda acestei reuniuni la nivel înalt mult aşteptate, liderul american a apreciat că ‘prostia şi stupiditatea’ din trecut ale Washingtonului sunt de vină pentru existenţa unor relaţii glaciale cu Moscova, informează Reuters.
Înaintea summitului, Ministerul de Externe rus a dat ‘like’ pe Twitter comentariilor lui Trump în care acesta a denunţat ancheta privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016.
”Relaţia noastră cu Rusia nu a fost NICIODATĂ mai rea din cauza numeroşilor ani de prostie şi stupiditate ale SUA şi acum, falsa vânătoare de vrăjitoare!”, a scris Donald Trump pe Twitter.
La începutul întâlnirii, Trump şi Putin vor fi însoţiţi doar de translatori. Ulterior, au programat un prânz de lucru acompaniaţi de consilierii lor, înainte de a se adresa reprezentanţilor presei.
Kremlinul a declarat că nu aşteaptă multe de la această întâlnire, dar şi-a exprimat speranţa că reuniunea va fi ‘primul pas’ în rezolvarea crizei din relaţiile cu SUA.
(Agerpres/FOTO romania-actualitati.ro)
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, se află la Helsinki, în Finlanda, pentru întâlnirea cu omologul său rus, Vladimir Putin.
Convorbirile au fost reconfirmate, deși opoziția americană i-a cerut președintelui Trump să anuleze întâlnirea cu Putin, după ce 12 ofițeri ruși de informații au fost inculpați de justiția americană pentru piratarea unor site-uri democrate în contextul alegerilor prezidențiale din Statele Unite.
Discuțiile sunt prevăzute să dureze trei ore, fără semnarea vreunor documente comune.
Președintele Trump a declarat că nu are mari speranțe de la summit-ul de mâine, deși nu a exclus posibilitatea ca el să se încheie cu rezultate foarte importante. Kremlinul, la rândul lui, evită să facă prognoze.
Agenda convorbirilor va fi liberă, dar se așteaptă ca ea să includă criza din relațiile bilaterale, Siria, Ucraina, Iranul, Coreea de Nord, dezarmarea nucleară, inteferența Rusiei în alegerile americane și proiectul gazoductului Nord Stream 2 Rusia-Germania, criticat de președintele Donald Trump.
Rezultatul ideal al summit-ului, potrivit ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, va fi ca cei doi lideri să se înțeleagă în privința deblocării canalelor de comunicare între Moscova și Washington în problemele în care cele două țări sunt în divergență, să înțeleagă dacă în aceste probleme pot exista elemente comune și să determine acele arii unde Rusia și Statele Unite pot conclucra.
În cazul în care președintele Trump, așa cum se așteaptă, va pune problema interferenței rusești în alegerile americane, președintele Putin a precizat: „Kremlinul va reintera că Rusia nu s-a amestecat niciodată în alegerile din Statele Unite și nu intenționează să se amestece în alegerile din toamnă pentru Congres”. (Rador/ FOTO romania-actualitati.ro)