Botoşani: Zece migranţi pakistanezi şi indieni ce au încercat să intre ilegal în România, depistaţi de poliţişti
Publicat de gabrielarotaru, 20 iulie 2018, 10:01
Zece migranţi pakistanezi şi indieni, care încercau să intre ilegal în România, au fost depistaţi de lucrătorii Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani din judeţul Botoşani, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF).
Potrivit sursei citate, cei zece migranţi au fost descoperiţi pe raza localităţii de frontieră Oroftiana, în timp ce se deplasau pe jos, dinspre frontiera de stat către interiorul ţării.
„Persoanele în cauză nu vorbeau limba română şi nu aveau asupra lor documente de identitate, fapt pentru care au fost conduse la sediul sectorului, pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt opt cetăţeni pakistanezi şi doi indieni, toţi bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, care au încercat să treacă ilegal frontiera în România cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen”, se precizează în comunicatul STPF.
Poliţiştii de frontieră au deschis un dosar penal pe numele acestora pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Cele zece persoane au fost preluate de autorităţile ucrainene în vederea continuării cercetărilor, în baza unui acord de readmisie încheiat cu Ucraina. (Agerpres/ FOTO politiadefrontiera.ro)