Galaţi: Investiţie de peste 14 milioane lei la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii
Publicat de Andreea Drilea, 27 iulie 2018, 12:45
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Ioan din Galaţi va avea un nou corp de clădire destinat ambulatoriului, noi echipamente medicale şi cabinete modernizate, în urma unei investiţii de peste 14 milioane lei, se arată într-o informare transmisă vineri de biroul de presă al Primăriei.
Potrivit sursei citate, proiectul ‘Modernizare, extindere şi dotare Ambulatoriu Integrat – Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Sf. Ioan Galaţi’, în valoare de 14.391.146,10 lei, presupune realizarea unui nou corp de clădire, amplasat în zona nordică a corpului D existent al spitalului, de care se va lega printr-o pasarelă. Noul corp al spitalului va avea dimensiunile în plan de aproximativ 620 mp. Corpul D va fi, la rândul său, alipit corpului A, în care funcţionează în prezent Ambulatoriul spitalului.
În paralel cu extinderea cu noua clădire a Ambulatoriului, în cadrul spaţiilor actuale amplasate la parterul corpului A sunt prevăzute următoarele lucrări: amenajarea unor grupuri sanitare pentru pacienţi; igienizarea cabinetelor şi a circulaţiilor existente, ceea ce presupune lucrări de arhitectură-reparaţii locale, refacerea finisajelor de pardoseli şi pereţi pentru o suprafaţă de aproximativ 530 mp.
De asemenea, pentru compartimentul de imagistică se va achiziţiona un echipament de rezonanţă magnetică (RMN) şi un aparat de radiografie digital cu maşina automată de developat. Pentru compartimentul de imunohistochimie se vor achiziţiona următoarele echipamente: procesator de ţesuturi; staţie de includere în parafină; microtom de tip rotativ; autosteiner; hotă specializată în lucrul cu substanţe toxice; microscop trinocular cu cameră; termostat.
(Agerpres/FOTO arhivă jurnalul.ro)