Mare parte a şcolilor din Vrancea nu au autorizaţie sanitară şi de securitate la incendiu
Publicat de gabrielarotaru, 31 iulie 2018, 14:50
În judeţul Vrancea, o mare parte a şcolilor nu au autorizaţii sanitare şi de securitate la incendiu.
Lipsa fondurilor necesare pentru a transforma unităţile de învăţământ din Vrancea în şcoli sigure pentru elevi a fost principala cauză identificată de autorităţi. Asta se întâmplă chiar dacă multe dintre clădiri au fost relativ recent construite, iar cele mai vechi au fost de-a lungul timpului reabilitate şi modernizate. Situaţia exactă a numărului de şcoli cu autorizare o prezintă inspectorul şcolar Bogdan Ciubotaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Vrancea:
Bogdan Ciubotaru: Din cele 488 de unităţi şcolare cu personalitate juridică şi structurile acestora doar 89 de unităţi au autorizaţii de securitate la incendiu. Tot din acelaşi număr, 221 au autorizaţii sanitare de funcţionare. Menţionăm că responsabilitatea pentru obţinerea acestor autorizaţii cade în sarcina autorităţilor publice locale şi a directorului unităţii şcolare.
Despre motivele pentru care nu pot fi autorizate sanitar mare parte a şcolilor din Vrancea, vorbeşte Cătălin Graur, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea.
Cătălin Graur: Lipsă apă curentă, lipsă racord la canalizare, grupuri sanitare neracordate la apă curentă şi clădiri vechi, periculoase din punct de vedere al rezistenţei structurale. În anul şcolar 2017-2018 am avut doar 4 cereri privind eliberarea de autorizaţii sanitare de funcţionare. Verificăm periodic activitatea, în special a unităţilor de învăţământ neautorizate.
Din păcate, situaţia nu pare a avea rezolvare şi pentru că sumele necesare pentru asigurarea acestor condiţii sunt consistente, iar bugetele locale nu pot asigura finanţarea necesară. (Rador/ FOTO telegrafonline.ro)