Ziua Marinei Române este marcată, în premieră, în şapte oraşe din România
Publicat de Andreea Drilea, 5 august 2018, 06:14
Ziua Marinei Române va fi marcată, în premieră, în şapte oraşe din ţară – Constanţa, Galaţi, Mangalia, Tulcea, Brăila, Bucureşti şi Cernavodă, a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, Statul Major al Forţelor Navale Române.
La evenimente vor participa mii de marinari militari, zeci de nave şi numeroase aparate militare de zbor.
Manifestările dedicate Zilei Marinei Române vor începe duminică, 5 august, la Galaţi, cel mai mare port fluvial şi maritim al României, iar evenimentele organizate de Forţele Navale Române vor continua la Constanţa, Mangalia, Tulcea, Brăila, Bucureşti şi Cernavodă până miercuri, 15 august, când este programat, la Constanţa, cel mai mare spectacol naval.
Muzica Militară a Forţelor Navale va deschide duminică, între orele 18,30 şi 19,30, seria activităţilor aniversare cu un concert susţinut pe faleza Dunării din Galaţi.
Ziua Învăţământului de Marină va fi marcată luni, începând cu ora 18,00, pe faleza din Constanţa, unde reprezentanţii instituţiilor de învăţământ militar de marină vor prezenta ofertele educaţionale ale Academiei Navale ‘Mircea cel Bătrân’, Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale ‘Amiral Ion Murgescu’, Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale ‘Viceamiral Constantin Bălescu’ şi, în premieră, pe cele ale Colegiului Naţional Militar ‘Alexandru Ioan Cuza’. Publicul prezent se va putea bucura, timp de două ceasuri, şi de muzica marinarilor militari.
Scafandrii militari vor fi prezenţi marţi, de Ziua Resurselor Mării, între orele 10,00 şi 18,00, în Portul Tomis din Constanţa, unde vor organiza un atelier de scufundări pentru 60 de participanţi, selectaţi în urma concursului organizat, în perioada 3 – 5 august, pe pagina oficială de Facebook a Forţelor Navale Române (www.facebook.com/ForteleNavaleRomane). Seara, în intervalul orar 18,00 – 20,00, reprezentanţii Direcţiei Hidrografice Maritime şi cei ai Centrului de Scafandri vor prezenta publicului de pe faleza din Constanţa tehnică, armament şi echipamente din dotare.
Navele Flotilei Fluviale vor fi acostate miercuri în portul din Cernavodă, unde vor putea fi vizitate de către populaţia civilă, începând cu ora 16,00, cu prilejul Zilei Porţilor Deschise, iar Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine un concert în Piaţa Centrală a oraşului în intervalul orar 17,00 – 19,00.
Turneul formaţiei muzicale a Forţelor Navale va continua joi, între 17,00 şi 19,00, la Tulcea, în Piaţa Mircea cel Bătrân (Piaţa Tricolorului), iar vineri, orele 18,00 – 20,00, în staţiunea Mamaia, pe itinerariul Piaţeta Perla – Club Melody.
Sâmbătă este Ziua Porţilor Deschise în porturile militare. Zeci de nave şi de ambarcaţiuni, armamente şi echipamente militare îşi vor aştepta vizitatorii la Constanţa (orele 9,00 – 18,00), la Mangalia şi Tulcea (orele 10,00 – 13,00), iar publicul din Brăila va putea să viziteze navele militare acostate în zona falezei Dunării (Moara Violattos) între orele 10,00 – 13,00. La Muzeul Naţional al Marinei Române din Constanţa, intrarea va fi liberă între orele 9,00 – 17,00, sâmbătă, 11 august, şi miercuri, 15 august.
Cercul Militar Mangalia va fi sâmbătă, 11 august, ora 19,00, gazda unui eveniment inedit, intitulat ‘140 de ani – Omagiu de neuitare’. Reprezentanţii Asociaţiei Ofiţerilor şi Sergenţilor din Bulgaria, Filiala Shabla, vor preda reprezentanţilor Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din România, Filiala Mangalia, o urnă cu pământ de pe câmpurile de luptă de la Plevna, Griviţa şi Pordim, unde s-au jertfit mii de români şi bulgari în războiul din perioada 1877-1878, fiind aduse în atenţia publicului aspectele importante ale Războiului de Independenţă.
La Galaţi, navele militare fluviale vor participa duminică, 12 august, în intervalul orar 9,00 – 13,00, la Ziua Porţilor Deschise, organizată pe faleza municipiului, iar la Bucureşti, în aceeaşi zi, în Parcul Regele Mihai I (Parcul Herăstrău), între orele 15,00 – 18,00, va avea loc un concert al Muzicii Militare a Forţelor Navale.
Repetiţiile generale pentru cel mai mare spectacol naval din România vor avea loc, concomitent, luni, 13 august, orele 10,00 – 12,30, în oraşele Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea. Mii de marinari, zeci de nave şi de aeronave militare îşi vor sincroniza acţiunile, pentru a prezenta publicului larg spectacolul naval din data de 15 august.
Tot luni, 13 august, de la ora 8,00, va fi organizată pe faleza din Constanţa o ceremonie militară pentru acordarea Drapelului de Luptă Batalionului de Sprijin al Forţelor Navale ‘Ovidius’, după care vor fi acordate, din partea conducerii Ministerului Apărării Naţionale, distincţii şi medalii militare.
La fel ca în fiecare an, de Ziua Recunoştinţei, marinarii militari vor participa marţi, 14 august, începând cu ora 8,30, la ceremonia militară şi religioasă organizată în memoria eroilor militari la Monumentul Marinarilor de pe faleza din Constanţa.
Exerciţiul Naval Forţele Navale Române 18, cel mai mare spectacol naval al anului, este programat miercuri, 15 august, între orele 10,00 – 12,30, la Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea. Activităţile specifice vor continua, între orele 13,00 – 15,00, în Portul Tomis din Constanţa, unde marinarii militari vor organiza jocuri şi concursuri tradiţionale marinăreşti. Ziua se va încheia cu concertul Muzicii Militare a Forţelor Navale, susţinut pe faleza din Constanţa, începând cu ora 20,00, iar marinarii militari se vor retrage cu torţe, în intervalul orar 21,00 – 23,00, în oraşele Constanţa şi Mangalia.
Ziua Marinei Române a fost organizată pentru prima dată în anul 1902, la Constanţa, la data de 15 august, cu prilejul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, protectoarea marinarilor, iar în anul 2009 această zi a fost declarată sărbătoare naţională.
(Agerpres/FOTO arhivă radioconstanta.ro)