Doi români arestaţi în India pentru piratarea a sute de conturi de utilizatori de ATM-uri
Publicat de Andreea Drilea, 5 august 2018, 05:17 / actualizat: 5 august 2018, 6:19
Doi cetăţeni români au fost arestaţi sâmbătă la New Delhi sub suspiciunea că au piratat conturile a peste 300 de utilizatori de ATM-uri din mai multe zone din India, informează poliţia, citată de Reuters.
Se crede că bărbaţii au furat circa trei milioane de rupii (44.000 de dolari) numai de la ATM-uri din oraşul Calcutta, din estul ţării, dar suma totală ar putea fi mai mare, a declarat Praveen Tripathy, comisar în secţia de detectivi a poliţiei din oraş.
Bărbaţii au fost prezentaţi unui tribunal local care a decis ca ei să fie plasaţi în custodia poliţiei până la 18 august, a mai spus Tripathy.
El a adăugat că se crede cei doi români fac parte dintr-o grupare internaţională care foloseşte dispozitive frauduloase la ATM-uri pentru a intra în posesia datelor de acces ale utilizatorilor pentru cardurile de debit.
Deşi poliţia a primit până acum plângeri de la numai 45 de deţinători de carduri de debit, oamenii legii indieni cred că banda deţinea datele pentru peste 300 de carduri. Toate conturile în cauză au fost blocate, notează Reuters.
(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)