Iaşi: Bilete de călătorie achiziționate cu telefonul mobil
Publicat de , 14 august 2018, 14:33
Biletele de călătorie vor putea fi cumpărate și utilizând telefonul mobil, prin intermediul unei aplicații dedicate în acest sens.
• Biletele pot fi cumpărate utilizând aplicația mobilă 24 PAY
• Noua modalitate de plată intră în vigoare pe 20 august 2018
Începând cu data de 20 august 2018, Compania de Transport Public Iași introduce un nou mijloc de plată, modern și eficient.
Prin intermediul aplicației mobile 24 PAY, disponibilă în Google Play și App Store, titlurile de călătorie vor fi achiziționate direct prin intermediul telefonului mobil.
Pentru utilizarea acestui serviciu, sunt necesare instalarea aplicației 24 PAY și o conexiune la internet.
Prin scanarea codurilor QR afișate și semnalizate corespunzător în mijloacele de transport în comun și punctele de vânzare proprii – tonete , se obține un cod ce va reprezenta biletul de călătorie, valabil 120 de minute din momentul achiziției.
Utilizarea acestei aplicații nu implică niciun cost suplimentar pentru călători, valoarea legitimațiilor de călătorie fiind aceeași ca în cazul biletelor clasice, pe suport de hârtie.
Refuzul de a prezenta codul de legitimare se consideră contravenție și se sancționează conform reglementărilor în vigoare.
Rugăm publicul călător ca, înainte de folosirea acestui serviciu, să consulte atât regulamentul de funcționare ce va fi publicat pe adresa de internet a companiei: www.sctpiasi.ro cât și termenii și condițiile de pe adresa web a furnizorului de servicii: http://www.24pay.ro/termeni.html
Pentru detalii suplimentare sau alte informații, publicul călător este rugat să ne contacteze la numărul de telverde 0800.110.427, apel gratuit din orice rețea de telefonie mobilă și Telekom, dispeceratul 24 PAY – 0721102424, ori prin intermediul formularului de contact de pe pagina web a C.T.P. Iași: http://sctpiasi.ro/contact
(Comunicat de presă/FOTO CTP Iaşi)