Galaţi: Bărbat înecat într-un lac de lângă Bălăbăneşti
Publicat de Andreea Drilea, 17 august 2018, 15:35
Un bărbat din judeţul Galaţi, aflat la pescuit, a murit înecat în lacul Popeşti de lângă comuna gălăţeană Bălăbăneşti, a anunţat, vineri, şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Galaţi, Mihai Polinschi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă, pentru scoaterea bărbatului din lac au intervenit pompierii militari de la Târgu Bujor.
‘Victima, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Bălăbăneşti, a fost recuperată de un echipaj al pompierilor, care, cu o barcă, l-au scos din apa lacului’, a precizat Chiriţă.
Un echipaj al SJA Galaţi a sosit la faţa locului, dar nu a putut decât să constate decesul.
‘Bărbatul era decedat când a fost scos la mal. A fost recuperat după câteva ore, aşa că, din păcate, echipajul nostru doar a constatat decesul’, a spus Mihai Polinschi.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a afla împrejurările în care a survenit decesul bărbatului.
(Agerpres/FOTO arhivă diacaf.com)