Dragnea, despre evenimentele din 10 august: O tentativă de lovitură de stat eşuată
Publicat de Andreea Drilea, 22 august 2018, 07:06
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD, Liviu Dragnea, consideră că evenimentele din 10 august din Piaţa Victoriei, pe care le-a urmărit la televizor, au fost ‘o tentativă de lovitură de stat’ menită să dea jos Guvernul ‘prin violenţă’.
‘Eu am văzut o tentativă de lovitură de stat eşuată. Asta am văzut eu. Asta se dorea. Asta se vorbea pe reţelele de socializare. (…) Asta se vorbea, ajungeau la mine foarte multe ziceri ale unora, vorbeau ‘domne, staţi, n-o să mai fie legile justiţiei, că gata, s-a organizat, va fi o răzmeriţă, se dă Guvernul jos şi luăm noi puterea’. Şi s-a văzut. Adică ceea ce a făcut Iohannis cu acel mesaj, acea postare pe Facebook, iresponsabilă din partea unui şef de stat, să descurajezi jandarmii, care au acţionat conform legii, conform regulamentelor lor, mult mai slab decât acţionează jandarmii şi forţele de ordine în alte ţări din UE sau din SUA, şi tu să inciţi în continuare la violenţe, exact în minutele în care acea fată-jandarm mai avea puţin şi era linşată efectiv acolo de nişte brute, de nişte animale. Toţi cei care dădeau cu pumnii, cu picioarele în acea fată, ăia erau oameni? Ăia erau protestatari paşnici? Acolo era vorba de intervenţia nejustificat de mare a Jandarmeriei? Tot ce au început Orban, Gorghiu şi alţii de la PNL şi USR să ţipe ulterior, ‘să se ancheteze jandarmii!’ – nu a zis unul nimic despre faptul că au dat foc. Se vedea la televizor. (…) A fost o organizare paramilitară foarte bine pusă la punct. Asta am văzut. Şi sunt convins că asta a fost. O tentativă de lovitură de stat, de a da jos Guvernul prin violenţă, pentru a duce la capăt dorinţa lui Iohannis’, a afirmat Dragnea marţi seară la Antena 3.
El a precizat că a vorbit la telefon în seara zilei de 10 august cu Viorica Dăncilă, cu Călin Popescu-Tăriceanu, dar nu şi cu ministrul de interne.
‘Da, şi sigur că am discutat despre ce se întâmplă, urmărea şi dumneaei pe tabletă, urmărea Antena 3 am înţeles. Cu doamna ministru de interne nu am vorbit, pentru că doamna ministru de interne avea nişte atribuţiuni foarte clare în acest tip de evenimente şi nu am putut să interferez, nici nu m-a sunat, nici nu am sunat-o’, a spus Dragnea.
Liderul PSD a opinat că la protestul din 10 august au fost doar 1.000 de oameni din diaspora.
‘Asta a fost o păcăleală cu diaspora, cu mitingul diasporei. Au fost 1.000 şi ceva de oameni din diaspora. Nu ştiu, cel care a solicitat şi s-a dat drept organizator a renunţat imediat, de frică, atunci când şi-a dat seama de fapt ce e acolo, ce va fi acolo’, a adăugat Dragnea.
(Agerpres/FOTO arhivă jurnalul.ro)