Poliţist din Iaşi, mort într-un accident rutier produs în timp ce se afla într-o misiune de căutare a unui copil dat dispărut
Publicat de , 25 august 2018, 08:33 / actualizat: 25 august 2018, 10:15
Poliţistul din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Iaşi, implicat vineri seară într-un accident rutier în timp ce plecase în căutarea unui copil dispărut de acasă, a murit la spital.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vâjiac, a declarat că bărbatul în vârstă de 49 de ani a plecat vineri seara în misiune, alături de un câine poliţist de urmărire, după ce un apel la serviciul de urgenţă 112 anunţa că un copil de zece ani din Ţibana a dispărut de acasă.
Pe drum el a efectuat o depăşire neregulamentară, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal cu maşina pe care o conducea de un autoturism care circula neregulamentar.
Potrivit reprezentanţilor SMURD Iaşi, poliţistul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar după 30 de minute de resuscitare şi-a revenit.
Ulterior, poliţistul a suferit un al doilea stop cardio-respirator.
El a fost transportat la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi în timp ce i se făceau manevrele de resuscitare.
Bărbatul a murit la scurt timp după aducerea la spital.
Celălalt şofer implicat în accident s-a ales cu răni uşoare, el primind îngrijiri medicale de la echipajele SMURD sosite la faţa locului.
Câinele poliţist a fost găsit nevătămat. (Agerpres/FOTO arhivă adevarul.ro)