Botoşani: Al doilea caz de infecţie cu West Nile, confirmat de autorităţile sanitare
Publicat de gabrielarotaru, 29 august 2018, 13:23
Autorităţile sanitare din Botoşani au confirmat, miercuri, existenţa celui de-al doilea caz de infecţie cu virusul West Nile.
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Teodor Ferariu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că virusul West Nile a fost identificat la un tânăr de 26 de ani, care ar fi contactat boala la Oradea.
Potrivit şefului DSP, starea de sănătate a pacientului este bună, acesta fiind deja externat din spital.
Totodată, autorităţile sanitare au o suspiciune de West Nile la un bărbat de 42 de ani, care ar fi contactat virusul din judeţul Iaşi.
Primul caz de West Nile înregistrat în judeţul Botoşani a fost anunţat, pe 10 august, la un bărbat din mediul rural. (Agerpres/ FOTO realitatea.net)