Klaus Iohannis a semnat numirea vicepremierului Viorel Ştefan în funcţia de ministru interimar al Cercetării
Publicat de Andreea Drilea, 12 septembrie 2018, 11:07
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind desemnarea vicepremierului Viorel Ştefan în funcţia de ministru interimar al Cercetării şi Inovării.
De asemenea, şeful statului a semnat şi decretul pentru constatarea vacanţei unei funcţii de membru al Guvernului prin demisia lui Nicolae Burnete de la Ministerul Cercetării şi Inovării, precizează Administraţia Prezidenţială.
Pe 31 august, Nicolae Burnete a demisionat din funcţia de ministru al Cercetării şi Inovării.
‘Ministrul Cercetării şi Inovării, prof. dr. Nicolae Burnete, (…) aduc la cunoştinţa opiniei publice faptul că în această dimineaţă mi-am depus demisia la Cancelaria premierului. Demisia mea este irevocabilă şi cel puţin la acest moment nu va face subiectul unei conferinţe de presă’, preciza atunci Burnete.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat pe 7 septembrie că vicepremierul Viorel Ştefan a fost propus ministru interimar al Cercetării şi Inovării.
(Agerpres/FOTO arhivă cotidianul.ro)