Despăgubiri pentru proprietarii porcilor ucişi din Galaţi
Publicat de , 12 septembrie 2018, 17:31
Proprietarii porcilor ucişi preventiv ca măsură de limitare a răspândirii pestei porcine în localitatea gălăţeană Suceveni vor primi despăgubiri financiare din partea statului până cel târziu la finele săptămânii, a declarat pentru RRA, directoarea Direcţiei Sanitar veterinare Galaţi, Carmen Stroia.
Potrivit acesteia, deja ieri s-au semnat ordinele de plată, iar astăzi se vor vira banii la trezorerie, urmând ca apoi sumele cuvenite să fie virate în contul bancar al fiecărui beneficiar. Potrivit şefei DSV Galaţi, în total, beneficiarii de la Suceveni sunt în număr de 37, iar numărul porcilor ucişi a fost de 97.
Localitatea Suceveni a fost prima în care s-a confirmat, la finele lunii august un focar de pestă porcină.
Potrivit datelor DSV Galaţi, în total, la nivelul judeţului Galaţi au fost înregistrate, până ieri, zece focare de pestă porcină, fiind ucişi preventiv un număr de 259 de porci, din care 74, ieri, în localitatea Tudor Vladimirescu, ultima comună în care s-au confirmat două focare de pestă porcină, motiv pentru care ieri au fost ucişi preventiv toţi porcii din comuna. (Rador/FOTO romania-actualitati.ro)