(AUDIO/FOTO) Natalia Intotero, la Iaşi: Recomandări pentru românii plecaţi la muncă în străinătate
Publicat de , 18 septembrie 2018, 16:14 / actualizat: 18 septembrie 2018, 17:45
Românii care pleacă la muncă în străinătate trebuie să fie foarte atenţi la clauzele contractuale şi să negocieze cu firmele în cauză aceste prevederi.
Afirmaţia a fost făcută astăzi, la Iaşi, de ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero.
Ea a precizat că în ultimii ani s-au înmulţit cazurile de trafic de persoane şi de sclavie.
În prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale, ea a vorbit despre campania naţională intitulată “Informarea acasă! Siguranţă în lume!”, aflată la cea de-a doua etapă.
Un program pilot s-a desfăşurat în 2017 doar în anumite judeţe din Moldova.
Aceasta i-a îndemnat pe românii care pleacă la muncă în străinătate să ţină legătura cu autorităţile din ţară şi pe de altă parte, să obţină cât mai multe date legate de firmele care îi angajează şi de companiile care le asigură transportul.
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero a amintit de reţeaua EURES, prin care cetăţenii îşi pot găsi un loc de muncă legal, în ţări ale Uniunii Europene:
(Constantin Mihai, Radio Iaşi/FOTO Constantin Mihai)